Fonduri europene pentru cultivarea lavandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lavanda a început să fie cultivată şi la noi destul de recent, după ce agricultorii şi-au dat seama că din punct de vedere financiar e o afacere profitabilă. Mai ales că se pot folosi fonduri europene pentru cultivarea lavandei.

Înfiinţarea unui hectar de lavandă costă în jur de 8.000 de euro, iar exploatarea este de până la 18 ani, cheltuielile de întreţinere fiind minime. Trebuie menţionat şi faptul că investiţia ar putea fi recuperată în totalitate după chiar primul an de recoltă. Unele estimări arată că un hectar de lavandă poate aduce un profit de aproximativ 8.000 de euro. Cel mai bine, dacă aveţi un teren şi vreţi să investiţi prin fonduri europene, trebuie să ştiţi că lavanda creşte pe terenuri din sudul ţării.

Fonduri europene pentru cultivarea lavandei. La ce se foloseşte planta

Dacă vreţi să vă ocupaţi în timp şi cu prelucrarea producţiei de lavandă, pentru că există multe fonduri europene şi pentru procesare, trebuie să ştiţi câteva detalii despre o parte dintre produsele care se pot face. Unul dintre acestea este uleiul de lavandă, care se face din florile plantei prin trei metode: distilare cu apă, distilare cu apă şi aburi şi prin distilare cu aburi. Acest ulei se vinde la preţuri de aproximativ 20 de lei pentru o sticluţă de 10 mililitri.

Un alt produs este tinctura de lavandă care se obţine prin măcinarea lavandei uscate. Apoi se lasă la măcerat în alcool, lichidul rezultat se filtrează şi se pune în sticluţe.50 de mililitri de tinctură de lavandă costă în jur de 15 lei. 

Tot din lavandă se mai poate face şi oţet, după procedee asemănătore ca în cazul tincturii. Se foloseşte pentru comprese, iar o sticluţă de 50 de mililitri costă în jur de 20 de lei. Un alt produs din lavandă este uleiul. Planta se lasă la macerat în ulei de floarea soarelui. De obicei se vinde în sticluţe de 50 de mililitri, se foloseşte la masaje şi costă în jur de 20 de lei. 

Fonduri europene pentru cultivarea lavandei. De unde vin banii

Pentru a obţine fonduri europene pentru cultivarea lavandei puteţi apela la forma de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Aveţi la dispoziţie măsura „121 – modernizarea exploataţiilor agricole” sau, dacă sunteţi tânăr, „112- tinerii fermieri”. Toţi paşii pe care trebuie să-i urmaţi şi condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a obţine fonduri europene pentru cultivarea lavandei găsiţi pe adrp.ro.  

Uniunea Europeană va aproba până la jumătatea lunii aprilie, o variantă finală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care este valabil până în anul 2020. Prin PNDR 2014 - 2020, România are alocată o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro vin din fonduri europene, iar 1,347 de miliarde sunt de la bugetul de stat. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie