Fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole. Care sunt paşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care sunt interesaţi să acceseze fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole o vor putea face în perioada următoare.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii anunţă că începând cu jumătatea lunii aprilie Uniunea Europeană ar putea aproba o variantă finală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, valabil până în 2020. Ministerul Agriculturii spune că prin acest program vor fi alocate cote importante de fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole. 

Prin PNDR 2014 - 2020, România are alocată o sumă alocată de 9,363 de miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro vin din fonduri europene, iar restul banilor sunt asiguraţi din bugetul de stat.

Condiţii pentru obţinerea de fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole 

Dacă sunteţi interesaţi să obţineţi fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole, sunt câteva condiţii pe care trebuie să le respectaţi. 

1. Fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole. Beneficiarii de fonduri UE care cumpără maşini sau echipamente agricole vor fi obligaţi să utilizeze Baza de Date cu Preţuri de Referinţă publicată pe site-ul Agenţiei (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR).

2. Fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole. Pentru decontare, beneficiarii trebuie să aibă o serie de documente, din care să facă parte, obligatoriu, contractul de vânzare – cumpărare însoţit de certificatul de conformitate al produsului, în care marca şi modelul trebuie să fie identice cu cele înregistrate în baza de date. În afară de acest contract, fermierul trebuie să ataşeze preţurile de referinţă, aferente echipamentului cumpărat şi o anexă în care să fie prezentate dotările echipamentului care face obiectul cererii de plată, care trebuie să cuprindă cel puţin caracteristicile specifice înscrise în Baza de date.

3. Fonduri europene pentru achiziţia de utilaje agricole. Fermierii trebuie să aibă în vedere că marca şi modelul achiziţionat să fie identice cu cele înregistrate în Baza de date. AFIR arată că dacă această condiţie nu este respectată, iar standardul de echipare nu cuprinde cel puţin toate dotările înscrise în Baza de date, nu se decontează contravaloarea bunului care face obiectul cererii de plată şi beneficiarul va plăti integral contravaloarea bunului respectiv.

Fonduri europene pentru tineri şi investiţii în ferme

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, speră ca până la începutul lunii mai să fie lansate toate măsurile din program. 

„Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate, pe urmă putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile şi nu trebuie să mai aşteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare de unde fac parte toţi partenerii sociali. Ştiu că este o aşteptare foarte mare pentru toate măsurile, dar noi vom încerca să răspundem acestor aşteptări”, a declarat ministrul Constantin.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că din 25 martie se vor primi primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au purtat deja negocieri cu responsabilii Comisiei Europene. Astfel, vor fi fonduri europene în agricultură pentru investiţii în ferme şi pentru măsura „tinerii fermieri”. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”