Fonduri europene 2015. Soluţia pentru a obţine bani mai uşor în agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultura din România urmează să primească prin PNDR fonduri europene în valoare de 8,12 miliarde de euro, la care se adaugă 1,34 miliarde de dolari din bugetul de stat.

Ministerul Agriculturii a anunţat că va deschide, începând din luna iunie a acestui an, toate liniile de finaţare prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020. Acest anunţ a fost făcut după ce Ministerul a primit de la Comisia Europeană scrisoare de conformitate, ceea ce ar însemna că poate începe derularea programului. 

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că această scrisoare este de fapt ultimul pas înainte de aprobarea finală a programului şi demonstrează faptul că în Comisia Europeană a fost încheiată etapa de consultare între serviciile de specialitate, „iar Programul poate fi aprobat prin Decizie a acestui for european”. 

Zilele trecute, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că în următorii ani speră să apară mai multe cooperative agricole. „Vrem să-i convingem pe agricultori să facă un pas următor în dezvoltarea agriculturii sau a afacerilor pe care le-au pornit, şi anume să constituie cooperative, prin care fie să cumpere în comun anumite bunuri, fie să lucreze sau să valorifice producţia pe care o obţin. Aceasta este dezvoltarea viitorului şi ea va fi stimulată şi cu fonduri europene, şi cu punctaj suplimentar în programul pe care îl aveam în vedere, de dezvoltare a agriculturii până în anul 2020”, a declarat ministrul Constantin. 

Fonduri europene 2015 în agricultură pentru tineri

Tinerii agricultori care vor să-şi înceapă o afacere pot apela la fonduri europene în agricultură. Mai exact, Ministerul Agriculturii anunţă că pentru o perioadă de cinci ani, fiecare tânăr care are un proiect în domeniul agriculturii poate primi până la 50.000 de euro.

Banii se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va da la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maxim trei ani de la decizia de finanţare. Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp.

Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înaintea să primească a doua tranşă, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este în procentaj de minim 20% din valoarea primei tranşe.

Fonduri europene 2015 în agricultură. Zece proiecte gata făcute

Ministerul Agriculturii a postat pe site-ul instituţiei, încă de anul trecut, o serie de proiecte-tip. Reprezentanţii Ministerului spun că aceste proiecte nu au nevoie să fie însoţite de întreaga serie de avize şi autorizaţii, ci doar de avizul de vânzare a producţiei.

Iată câteva dintre cele mai interesante proiecte de ferme de familie prin care puteţi lua fonduri europene 2015: 

  • Înfiinţare fermă pentru creşterea păsărilor (găini ouătoare)
  • Înfiinţare fermă pentru creşterea puilor de carne
  • Înfiinţare fermă de ovine şi caprine
  • Înfiinţare ferma de tineret taurin pentru îngrăşare
  • Înfiinţare şi dotare plantaţie de zmeur prin achiziţia de utilaje şi echipamente
  • Livadă de pomi şi arbuşti fructiferi (pe o suprafaţă de maxim 5 hectare)
  • Fermă de legume în câmp (pe o suprafaţă de maxim 2 hectare)
  • Înfiinţare fermă de legume în spaţii protejate prin construirea de solarii şi achiziţionarea de echipamente şi utilaje specifice
  • Fermă de vaci pentru producţia de lapte (pentru maxim 20 de capete)
  • Înfiinţare fermă creştere porci cu bază furajeră aferentă
Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană