Fondul Proprietatea vrea să vândă un pachet de 5% din acţiunile Romgaz. Titlurile valorează 685 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romgaz s-a listat pe bursă în toamna anului trecut

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă, printr-un plasament privat accelerat, un pachet reprezentând 4,99% din acţiunile Romgaz Mediaş, evaluat la 685 milioane lei în funcţie de cea mai recentă cotaţie de la Bursă.

Acţiunile ar urma să fie vândute investitorilor calificaţi şi altor investitori, fără a depăşi 150 de persoane fizice sau juridice pe stat membru, potrivit unui comunicat publicat luni de FP. Plasamentul va începe imediat.

FP deţine 14,99% din acţiunile Romgaz, iar presupunând că acţiunile disponibile în cadrul tranzacţiei vor fi vândute în totalitate, Fondul va mai deţine ulterior 10,01% din companie.

Preţul acţiunilor Romgaz a scăzut luni pe Bursa de la Bucureşti cu 0,42%, la 35,6 lei. La acest preţ, capitalizarea de piaţă a companiei este de 13,72 miliarde lei (3,11 miliarde euro).

Goldman Sachs International va acţiona ca bookrunner exclusiv al tranzacţiei, iar Erste Group Bank AG va acţiona ca joint lead manager.

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 70% din titluri. Alte 15% din acţiuni sunt listate pe bursele de la Bucureşti şi Londra.

Anterior, FP a ieşit din acţionariatul Transgaz şi a vândut şi o parte din acţiunile deţinute la Petrom.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/fondul-proprietatea" target="_blank">View the story "fondul proprietatea" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie