FMI: Criza europeană reduce la jumătate rata de creştere economică a Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea economică anuală a Chinei ar putea fi redusă semnificativ în cazul în care criza datoriilor europene se agravează şi determină recesiunea economiei mondiale. Eforturile autorităţilor chineze, obligate astfel să aducă stimuli economici, ar determina o scădere cu aproape jumătate a ratei de creştere economică.

Într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI) publicat luni este estimată o creştere economică a Chinei în 2012 de 8,2%, faţă de 9%, conform previziunilor anterioare. Iar analiştii Fondului se aşteaptă ca, în cazul agravării crizei din Europa, creşterea economică estimată a Chinei să mai scadă cu circa 4 puncte procentuale, notează CNBC.

O astfel de evoluţie ar impune luarea unor măsuri excepţionale de către autorităţile chineze, apreciază analiştii Fondului. „În cazul nefericit în care acest scenariu devine realitate, China ar trebui să acţioneze prin implementarea unui plan fiscal important, pus în aplicare folosind bugetele guvernamentale centrale şi locale” au declarat aceştia în respectivul raport.

Soluţii pentru guvernul chinez

Măsurile de stimulare a creşterii economice ar putea include scăderea taxelor pe consum, subvenţii pentru consumatori, încurajarea investiţiilor de către corporaţii, sprijin fiscal pentru companiile mici şi, ca plasă de siguranţă, cheltuieli mai mari pentru construcţia de locuinţe ieftine. Dacă astfel de măsuri vor fi luate, economia Chinei ar putea recupera circa 3 puncte procentuale din potenţiala sa pierdere, şi ar susţine o aterizare uşoară - “soft-landing”, a economiei chineze.

În acelaşti timp, tendinţa de scădere a inflaţiei va permite Băncii Centrale a Chinei (PBOC - People’s Bank of China) să-şi modifice politicile monetare în următoarele câteva săptămâni pentru a sprijini creşterea economică prin operaţiuni de piaţă specifice. În acest context, PBOC ar putea să reducă din nou rata rezervelor minime obligatorii în cazul în care afluxul de capital este în continuare moderat.

Banca Centrală a Chinei a scăzut deja, în noiembrie, pentru prima dată în ultimii trei ani, limita minimă de lichidităţi pe care băncile trebuie să le păstreze ca rezervă, cu 0,5 puncte procentuale, până la nivelul de 21%. La acel moment, decizia PBOC a lăsat la dispoziţia băncilor circa 390 de miliarde de yuani, adică aproximativ 61 de miliarde de dolari – potrivit unor estimări făcute de Wall Street Journal.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente