FMI: Creşterea salariului minim în Europa Centrală sporeşte riscurile inflaţioniste și de concediere

0
Publicat:

Creșterea salariilor minime planificate anul viitor în Europa Centrală sporește riscul unei inflaţii sau a pierderii de locuri de muncă, pe fondul creşterii relativ slabe a productivităţii în regiune, consideră FMI, potrivit Reuters.

FMI avertizează că majorarea salariilor minime din Europa Centrală va spori concedierile și inflația

În condiţiile în care inflaţia se atenuează, de la nivelurile de pete 10%, economiile regiunii sunt la un punct de cotitură, diminuarea creşterii preţurilor impulsionând revenirea salariilor în teritoriu pozitiv, ceea ce, speră guvernele, va ajuta consumul şi o redresare economică mai amplă, anul viitor.

Totuşi, aşteptatul boom al economiilor regiunii, care s-au contractat sau au încetinit semnificativ, din cauza inflaţiei ridicate, ar putea de asemenea reprezenta riscuri dacă firmele trec asupra consumatorilor costurile cu salariile ridicate, prin noi majorări de preţuri.

Salariul minim în Polonia, deja cel mai ridicat din regiune conform datelor Eurostat, ar urma să crească anul viitor cu aproximativ 20%. Guvernul României a majorat salariul minim cu 10% din octombrie în timp ce Ungaria a indicat o posibilă creştere de 10% - 15%.

Guvernul ceh ia în considerare o majorare de 9% - 12%, ceea ce ar depăşit nivelul inflaţiei estimat în 2024, după o lungă perioadă de scădere a salariilor reale, care a afectat cererea şi a redus semnificativ activitatea economică anul acesta.

Unele bănci centrale din regiune au răspuns la creşterea mai slabă a preţurilor reducând dobânzile, în special în Polonia şi Ungaria, care ar urma să înregistreze anul viitor rate ale inflaţiei peste ţintele băncilor centrale.

Deşi din 2019 salariul minim a crescut în mare măsură în linie cu inflaţia, este nevoie în continuare de prudenţă, a declarat pentru Reuters Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.

"În unele ţări din CEE, sunt planificate anul viitor majorări semnificative ale salariilor minime. Este posibil ca firmele să absoarbă aceste creşteri prin profituri mai scăzute, dar există de asemenea riscul ca aceste majorări să aibă ca rezultat o inflaţie mult mai persistentă sau reducerea forţei de muncă, în special ţinând cont de creşterea relativ slabă a productivităţii în regiune", susţine oficialul FMI.

Productivitatea muncii a scăzut, inclusiv în România

Cele mai recente date de la OCDE arată că productivitatea muncii în principalele economii din Europa Centrală este sub media OCDE, cel mai bine la acest capitol fiind Polonia, iar cel mai rău - România.

Pentru echilibrul corect, Gottlieb a explicat că politica fiscală şi alte forme de protecţie socială, mai degrabă decât doar salariul minim, ar trebui să fie principalele instrumente pentru sprijinirea angajaţilor cu venituri mai scăzute.

El a adăugat că majorarea salariilor nominale în Europa Centrală, unde există o înăsprire a pieţei forţei de muncă, rămâne "extrem de solidă" şi trebuie să încetinească suplimentar pentru ca inflaţia să revină la ţintele băncilor centrale.

"Aceasta necesită ca cererea să evolueze într-un mod în care firmele să aibă mai puţine şanse să treacă asupra consumatorilor majorările de preţuri. Din acest motiv, este important ca politicile macroeconomice să nu slăbească prematur sau prea rapid", susţine oficialul FMI.

Banca Naţională a Poloniei, care a redus dobânzile cu 100 puncte de bază în ultimele două luni înaintea alegerilor parlamentare din 15 octombrie, ar urma miercuri să reducă din nou dobânzile cu 25 puncte de bază, la 5,5%.

Banca Naţională a Ungariei a redus luna trecută dobânda mai mult decât se estima, cu 75 puncte de bază, la 12,25%, încă cel mai ridicat nivel din UE.

În contrast, Banca Naţională a Cehiei a menţinut săptămâna trecută dobânda la 7%, în timp ce analiştii se aşteptau la o reducere.

Banca Naţională a României, care probabil va menţine miercuri dobânda la 7%, a avertizat că dinamicile salariale "sunt în mod special ridicate şi îngrijorătoare" pentru inflaţie.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”