Fiscul scoate la licitaţie o casă de vacanţă a sindicaliştilor de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădiria scoasă la licitaţie de Fisc are o suprafaţă de 203,62 metri pătraţi şi aparţine debitorului Sindicatul Liber din cadrul SC Oltchim SA FOTO ANAF

Fiscul scoate la licitaţie o construcţie cu destinaţie de casă de vacanţă care aparţine Sindicatului Liber din cadrul combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, amplasată în comuna Dăeşti din judeţul Vâlcea. Preţul de pornire în licitaţie este de 107.025 de lei (23.680 de euro), fără TVA.

Astfel, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea organizează marţi, 19 iulie, licitaţie de vânzare a unei clădiri cu suprafaţa de 203,62 metri pătraţi, din comuna Dăieşti, sat Fedeleşoiu, judeţul Vâlcea, care aparţine debitorului Sindicatul Liber din cadrul SC Oltchim SA, se arată într-un anunţ postat pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Construcţia, cu destinaţia de casă de vacanţă, este compusă din parter (82,12 metri pătraţi), etaj (82,12 metri pătraţi) şi mansardă (39,38 metri pătraţi), este din beton armar, cărămidă şi lemn în anul 1998 şi se află amplasată pe un teren aflat în proprietatea companiei de stat Oltchim. În anunţul ANAF se precizează că această construcţie nu este intabulată în cartea funciară, iar intabularea, respectiv toate costurile referitoare la această operaţiune, intră în sarcina cumpărătorului. Aceasta este cea de-a doua licitaţie organizată de Fisc pentru vânzarea casei de vacanţă a sindicaliştilor Oltchim. 

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane de euro, de nouă ori peste valoarea curentă de piaţă a combinatului. Producătorul de îngrăşăminte a anunţat pentru primul trimestru din acest an un profit brut de 1,32 milioane de euro, primul rezultat pozitiv din activitatea curentă după 2006, în ciuda scăderii afacerilor cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în condiţiile în care fimra a tăiat cheltuielile, arată raportul financiar publicat de companie. Societatea de stat a înregistrat o cifră de afaceri de 37,8 milioane de euro în primul trimestru din acest an, faţă de 41,4 milioane de euro în aceeaşi perioadă din 2015. 

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania. Combinatul este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco