Firma românească cu tradiție de peste 75 de ani, Hidroserv, a ieșit din insolvență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul judiciar CITR a anunțat joi iețirea din insolvență a Hidroserv SA., companie deținută de Hidroelectrica și specializată în servicii de mentenanță și reparații la infrastructura hidrotehnică, inclusiv la baraje, hidrocentrale și alte lucrări de apărare împotriva inundațiilor.

Hidroserv a ieșit din insolvență. Foto arhivă

„Odată cu finalizarea cu succes a procedurii de reorganizare judiciară, o etapă esențială în stabilizarea și redresarea financiară a companiei, Hidroserv se pregătește pentru noi perspective de dezvoltare și contribuție activă la consolidarea infrastructurii hidrotehnice din România”, a anunțat joi CITR.

Ieșirea din insolvență a Hidroserv a fost un succes datorită implementării stricte a planului de reorganizare, care a propulsat veniturile companiei în 2024 cu 36% față de anul precedent, ajungând la 313 milioane lei. Comparativ cu 2016, anul în care a început procedura de insolvență, veniturile au înregistrat o creștere de peste 2,6 ori.

Reorganizarea judiciară a fost un proces complex și provocator, dar colaborarea eficientă dintre echipa managerială, creditori și partenerii Hidroserv a fost esențială pentru acest rezultat. Ieșirea din insolvență nu doar că ne confirmă viabilitatea planului de restructurare, ci și pune compania pe o bază solidă pentru dezvoltare și expansiune ulterioară”, a spus Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR.

În perioada de reorganizare, profitul net a înregistrat o evoluție pozitivă, ajungând în 2024 la 27 mil. lei. Această performanță a fost susținută de măsuri eficiente de restructurare și optimizare a costurilor, dat fiind faptul că atât anterior, cât și în anul deschiderii procedurii s-au înregistrat rezultate negative (pierdere netă de 46 mil. lei în anul 2016).

„Ieșirea din insolvență reprezintă un moment crucial pentru Hidroserv, care marchează nu doar depășirea unui capitol dificil, ci și începutul unei noi etape de dezvoltare. Datorită măsurilor implementate cu succes, avem acum o bază solidă pentru a continua să ne menținem performanța financiară și să ne extindem operațiunile. Obiectivul nostru rămâne acela de a asigura o creștere durabilă și sustenabilă pe termen lung, consolidând succesul pe care l-am obținut până acum”, a spus Bogdan Medrea, Administrator Special Hidroserv.

Începând cu 2017, datorită măsurilor implementate de CITR în calitate de administrator judiciar, Hidroserv a înregistrat un rezultat operațional pozitiv (EBITDA), iar în 2019 compania a atins și primul său an cu profituri nete.

Raportat la data înființării, respectiv 5 august 2013, istoria Hidroserv pare a fi una de scurtă durată, însă bazele companiei se regăsesc încă din anul 1949, când activitatea de producție, transport și distribuție a energiei electrice precum și cea a producției de utilaje și materiale electrotehnice, se aflau în subordinea Ministerului Industriilor. În anul 2000, se înființează Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice Hidroelectrica SA, acționarul unic al Hidroserv. Hotărârea de Guvern nr. 857 prevede înființarea a 8 societăți comerciale prin reorganizarea societății Hidroelectrica SA. Aceste filiale ale Hidroserv au funcționat și s-au organizat ca entități de sine stătătoare până în anul 2013 când a luat ființă societatea Hidroelectrica-Serv SA, ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt filiale Hidroserv: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Slatina, care au fost dizolvate fără a intra în lichidare, patrimoniul acestora fiind transferat către noua societate. Ulterior, denumirea societății a fost schimbată în Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică