Fiecare kilometru de autostradă din România va fi păzit cu arma pentru 6.800 de euro pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 400 de kilometri de autostradă vor fi păziţi de agenţi înarmaţi FOTO Adevărul

Începând de anul viitor, când vom merge pe autostradă, vom vedea din loc în loc, la orice oră din zi şi din noapte, agenţi dotaţi cu arme şi muniţie letale. Ei vor păzi fiecare kilometru de autostradă de hoţi.

Aceasta este iniţiativa Companiei Naţionale de Austostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) care vrea să achiziţioneze servicii de pază pentru 400 de kilometri de autostrăzi, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 5,5 milioane de euro.

CNADNR scoate la licitaţie contractele pentru asigurarea pazei pe cinci tonsoane de autostradă. Pentru fiecare tronson, acordul-cadru se va încheia pentru doi ani. Astfel, fiecare kilometru de autostradă va fi păzit de agenţi antrenaţi în săli de forţă şi cu arme pentru aproximativ 6.800 de euro pe an.   

Reprezentanţii CNADNR susţin că valoarea furturilor de pe autostrăzi este mult mai mare decât factura pentru firmele de pază. "Trebuia oricum să angajăm pe cineva pentru că furturile sunt destul de mari. Undeva spre sfârşitul anului sper să avem firma sau firmele, nu este obligatoriu să avem numai o firmă", a declarat Mircea Pop, directorul general al CNADNR, potrivit Money.ro.

Care sunt tronsoanele care vor fi păzite:

1.    Autostrada A2, tonsonul Lehliu-Cernavodă (106 kilometri), valoarea contractului ridicându-se la 7,41 milioane de lei (1,63 milioane de euro).
2.    Autostrada A2, tronsonul Cernavodă-Constanţa (56 de kilometri) şi Autostrada A4, tronsonul Ovidiu – Agigea (21 de kilometri) – 5,87 milioane de lei, fără TVA (1,29 milioane de euro). Serviciile achiziţionate vor fi de pază a patrimoniului prin patrulare şi posturi fixe.
3.     Autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti (110 kilometri, între km 10 şi km 120) – 4,79 milioane de lei (1,05 milioane de euro).
4.    Autostrada A2, tronsonul Bucureşti-Lehliu (55 de kilometri, între km 9 şi km 64) – 3,7 milioane de lei (813.000 de euro).
5.    Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti (52 de kilometri) – 3,09 milioane de lei (680.000 de euro). Condiţii pentru participarea la această licitaţie: minimum 50 de autoturisme  - concepute pentru transportul de pasageri, dar şi altele dotate pentru pază.

Cine ne va păzi autostrăzile

Criteriile CNADNR de participare la licitaţia privind achiziţionarea serviciilor de autostradă sunt foarte stricte: firmele trebuie să dispună de săli de sport proprii sau închiriate pentru pregătirea fizică a agenţilor, dar şi de săli de pregătire profesională. Firmele participante trebuie să dovedească ca au posibilităţi tehnice pentru executarea unor şedinţe de tragere cu armamentul din dotare. Agenţii trebuie să aibă uniforme şi echipamente de protecţie cu însemne distinctive.

Agenţii trebuie să fie testaţi psihologic şi să aibă avize de la Medicina Muncii. Ofertanţii trebuie să prezinte autorizaţia de deţinere pentru arme şi muniţie letale, emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Agenţii vor fi cu ochii în patru pe fluturaşii reflectorizanţi, panourile antiorbire, gardul de plasă de sârmă şi parapeţii metalici zincaţi.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două