FAO anunță o explozie a preţurilor la uleiurile vegetale, după şapte luni consecutive de declin

0
Publicat:

Prețurile mondiale la alimente au început să crească luna trecută, după ce în iunie au coborât la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), relatează Reuters.

Uleiul s-a scumpit drastic în iulie, Foto: Arhivă Adevărul

Mai exact, indicele global al preţurilor produselor alimentare a revenit pe creştere în luna iulie din cauza exploziei preţurilor la uleiurile vegetale, pe fondul tensiunilor cu privire la exporturilor din Ucraina şi a îngrijorărilor cu privire la producţia mondială.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna iulie 2023, acest indice a crescut cu 1,3% comparativ cu luna iunie, până la 123,9 puncte, de la nivelul revizuit de 122,4 puncte înregistrat în luna iunie, precizează Agerpres.

În pofida creşterii, valoarea din luna iulie 2023 este cu aproape 12% sub cea din luna iulie 2022 şi cu 22% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, avansul din luna iulie s-a datorat în principal unei creşteri bruşte cu 12,1% a indicelui preţurilor la uleiuri vegetale, după şapte luni consecutive de declin.

Preţurile internaţionale la uleiul de floarea soarelui a crescut cu peste 15% de la o lună la alta, în principal din cauza revenirii incertitudinilor cu privire la livrările exportabile după decizia Rusiei de a pune capăt implementării acordului vizând coridoarele din Marea Neagră", a apreciat FAO.

Ce produse s-au ieftinit

În schimb, toate celelalte principale produse alimentare au înregistrat scăderi potrivit FAO, în frunte cu preţul mondial al zahărului calculat de FAO care a scăzut cu 0,9%, ca urmare a progreselor înregistrate în recoltarea trestiei de zahăr în Brazilia şi a îmbunătăţirii precipitaţiilor în India, la care s-a adăugat cererea redusă din Indonezia şi China, cei mai mari importatori mondiali de trestie de zahăr.

De asemenea, preţul cerealelor calculat de FAO a scăzut şi el cu 0,5% în luna iulie, în principal graţie unei diminuări cu 4,8% a cotaţiilor la cereale păioase, care a contracarat o creştere de 2,8% a preţului la orez, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani, după ce India a decis să interzică exporturile.

Scăderi s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte preţul mondial la produsele lactate calculat de FAO precum şi la preţul mondial la carne, care au scăzut cu 0,4%, respectiv 0,3%.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă