Ciolacu, după reducerea prețurilor la alimentele de bază: Am văzut prețuri scăzute cu 35-50%

0
Publicat:

Premierul susține că măsura de reducere a prețurilor la alimentele de bază, aplicată de la 1 august, a scăzut deja prețurile cu 35-50%. Ciolacu a subliniat că speră ca de luna viitoare să se ajungă la o inflație de o cifră. 

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos

„În primul rând mă bucură faptul că marile lanțuri de magazine au început să aplice din 1 august reducerea prețurilor la alimentele de bază. Este o soluție vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor și am văzut deja prețuri scăzute cu 35% și chiar 50% la unele produse”, a afirmat Marcel Ciolacu la debutul ședinței de Guvern de joi, 3 august.

Șeful Executivului s-a arătat convins că „această măsură începe deja să ajute concret milioane de oameni și mai ales această măsură va aduce rapid inflația la o singură cifră, sper chiar de luna viitoare”.

Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de pe 1 august, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023.

Alimentele care vor beneficia de reducerea cotelor de adaos comercial, discutate şi agreate cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, sunt: pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu "000" 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite