Familia Umbrărescu preia combinatul Oțelul Roșu, cu 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia Umbrărescu a acceptat să preia și să revitalizeze combinatul metalurgic de la Oțelu Roșu (județul Caraș-Severin), potrivit presei locale, anunțul fiind făcut vineri de prefectul Ioan Dragomir.

Combinatul Oțelul Roșu

Redeschiderea combinatului este planificată pentru toamna acestui an, iar estimările arată că în prima etapă vor fi create între 100 și 150 de locuri de muncă, urmând să crească la 300 – 400 până în anul viitor.

E adevărat, am vești bune. De câteva luni se încearcă preluarea sau cesionarea creanțelor de la uzina de la Oțelu Roșu. În urmă cu ceva timp, domnul deputat Silviu Hurduzeu și domnul primar Mălăiescu m-au rugat să facem o vizită la Ministerul de Finanțe, la ANAF, pentru a clarifica anumite aspecte tehnice vizavi de cesionarea creanțelor. Am reușit acest lucru și astăzi vă pot spune că s-au cesionat creanțele la combinatul de la Oțelu Roșu. Au fost adjudecate de către o firmă din județul Bacău, care devine, practic, principalul creditor al combinatului.

Pe lângă cele circa 12 milioane de euro cât au costat creanțele, pe care firma s-a angajat să le aducă în termen de maximum 30 de zile, dar le va aduce săptămâna viitoare, trebuie să dispună de un capital serios pentru redeschiderea combinatului.

Din câte cunosc, firma e foarte serioasă, în prima etapă va avea 100 – 150 de angajați și 300 – 400, până anul viitor”, a declarat prefectul Ioan Dragomir pentru expressdebanat.ro.

Primarul Mălăiescu a declarat: “Sunt mulți oameni care s-au opus din toate puterile ca el să repornească. Am discutat ieri cu Alexandru, după ce a semnat la Reșița cesionarea creanțelor, au banii pregătiți pentru ca în toamna acestui an să iasă fum de la combinat.”

Această inițiativă aduce un suflu nou de optimism în comunitatea din Oțelu Roșu și reprezintă o veste pozitivă pentru industria metalurgică și pentru economia locală. Dorin Umbrărescu, prin firmele sale, rămâne unul dintre cei mai importanți constructori de autostrăzi din România, cu o cifră de afaceri ce depășește un miliard de euro.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor