Factura sancţiunilor: Rusia pompează 6,6 miliarde de dolari în băncile de stat VTB şi Rosselkhozbank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bank Rosii, banca centrală a Rusiei, a făcut o injecţie de 6,5 miliarde de dolari în sistemul bancar în luna iulie, separat de ajutorul oferit acum de Guvern

Guvernul rus a aprobat pomparea unei sume de 6,6 miliarde de dolari în două dintre cele mai mari bănci controlate de către stat, în urma deteriorării situaţiei economice şi ca urmare a sancţiunile impuse celor două entităţi de către Uniunea Europeană şi SUA.

Cele două bănci sunt VTB Group şi Rosselkhozbank (Banca Agricolă a Rusiei), cea de-a doua şi a cincea bancă din acest stat ca mărime, potrivit „The Moscow Times“. Banii vor proveni din Fondul Naţional de Bunăstare, creat din veniturile  aduse exportul petrolului.

Decizia de a sprijini cele două bănci vine după ce Occidentul a impus sancţiuni celor două grupuri, blocându-le practic accesul la finanţare pe pieţele europeană sau americană. 

Anterior, şi Gazprombank a cerut ajutor de 1,1 miliarde de dolari, în vreme ce Rosselkhozbank a solicitat 2,8 miliarde de dolari. Gigantul gazier Gazprom deţine 35,5% din Gazprombank.

Alături de acestea mai sunt pe lista de sancţiuni europene şi Sberbank – cea mai mare bancă din Rusia, şi Vneshconombank (VEB) – banca de dezvoltare a statului.

Potrivit agenţiei de credit Fitch, Bank Rosii – banca centrală a Rusiei – a injectat în luna iulie 6,5 miliarde de dolari în sectorul bancar, în vreme ce guvernele federal şi cele regionale au pompat, la rândul lor, sume suplimentare.

Astfel, la începutul lunii august, finanţarea publică în sectorul bancar rus ar fi ajuns la 7,1 trilioane de ruble, ceea ce înseamnă 19,6 miliarde de dolari. Suma corespunde unui procent de 13,7% din datoriile totale ale băncilor, fiind dublă faţă de nivelul înregistrat anul trecut în prima jumătate de an.

Recent, şi Rosneft a solicitat statului un ajutor de 41 de miliarde de dolari. Atât Rosneft, cât şi şeful acesteia, Igor Sechin, sunt sub sancţiuni americane.

Mai puteţi citi:

  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție