Factura la întreţinere a crescut pe nesimţite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe fiecare rubrică din tabelul costurilor la întreţinere, cifrele sunt tot mai mari FOTO Adevărul

Media tarifelor pentru încălzire, apă caldă, curent şi gaze este acum cu 13% mai mare decât în 2012, iar canalizarea şi salubritatea s-au scumpit cu aproape 14% faţă de toamna anului trecut.

În fiecare lună din acest an, principalele componente ale facturii la întreţinerea locuinţei – termoficare, apă, canal, gaze sau curent electric – au consemnat stagnări sau creşteri cu doar câteva procente (cel puţin în statisticile oficiale), astfel că scumpirile au fost percepute ca suportabile.

Dar iată că, după 12 luni, acele avansuri mici s-au acumulat şi acum, în pragul iernii, constatăm că factura este semnificativ mai mare. Media generală este cu 13% mai mare, în condiţiile în care energia s-a scumpit cu 15%, gazele şi salubritatea cu 13,5%, iar preţul gigacaloriei variază în funcţie de oraş, de la un minus de 9% (Craiova) la un plus de 43% (Ploieşti) în această toamnă faţă de cea din 2012.

Faţă de luna decembrie a anului trecut, grupa de produse „energie electrică, gaze şi încălzire centrală“ a consemnat o creştere medie a preţurilor de 6,7%, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Energia s-a scumpit cu 7,5%, gazele – cu aproape 8%, iar la grupa de servicii „apă, canal, salubritate“ avem un plus de 11,18%. 

Cât despre facturile pe care le vor plăti românii la iarnă pentru căldură, acestea vor varia de la oraş la oraş, în funcţie de subvenţiile acordate de primării (care sunt tot mai mici), dar şi de preţul gigacaloriei stabilit de societăţile locale de termoficare.

PÂINEA, CU 11,5% MAI IEFTINĂ

Septembrie a fost luna în care TVA la pâine a scăzut de la 24% la 9%, şi asta s-a reflectat în statisticile oficiale printr-o scădere a preţurilor cu 11,5% la pâine şi cu 8,8% la celelalte produse de morărit şi panificaţie. Ieftiniri semnificative au mai fost consemnate la cartofi (-6,4%) şi fructe proaspete (-4%).

Ca medie generală, preţurile de consum au scăzut cu 0,6% în septembrie faţă de luna anterioară, astfel că rata anuală a ajuns la minimul istoric de 1,88%, potrivit INS. În septembrie, preţurile alimentelor au scăzut faţă de luna anterioară cu 1,8%, cele ale mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%. Faţă de decembrie 2012, media preţurilor a crescut cu mai puţin de 1%, alimentele s-au ieftinit cu 2,8%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,3%, iar tarifele pentru servicii au crescut cu 2,6%.

În prima parte a lunii august Banca Naţională a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus

un punct procentual.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie