Explozia din domeniul imobiliar triplează importurile de ciment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările autohtone au crescut anul trecut până la 10 milioane de tone, iar pentru 2008 este estimat un avans de 20%. Piaţa de ciment din România aproape că s-a dublat în ultimii şapte

Vânzările autohtone au crescut anul trecut până la 10 milioane de tone, iar pentru 2008 este estimat un avans de 20%.

Piaţa de ciment din România aproape că s-a dublat în ultimii şapte ani. Pe fondul dezvoltării sectorului imobiliar, deci a creşterii cererii de materiale de construcţii, acest sector prezintă însă în continuare un mare potenţial.

În acest moment, cererea este mai mare decât oferta internă, fapt ce va duce la un avans susţinut al importurilor.

Reprezentanţii patronatului din domeniu spun că, în următorii ani, consumul anual de ciment pe cap de locuitor aproape că se va dubla, iar importurile vor creşte numai în acest an de trei, până la cinci ori.

"Piaţa cimentului va creşte în acest an, în volum, cu 20%, la 12 milioane de tone, din care importurile vor reprezenta între 300.000 şi 500.000 de tone, faţă de 100.000 de tone anul trecut", a declarat, ieri, preşedintele Patronatului Producătorilor de Ciment (CIROM), Mihai Rohan.


Potrivit acestuia, consumul anual de ciment pe cap de locuitor este, în România, de 450 de kilograme, faţă de doar 270 de kilograme în urmă cu trei ani, iar volumul ar putea urca în următorii ani până la 800 kg. Cele mai ridicate consumuri de ciment se înregistrează în acest moment în zona Bucureştiului, dar şi în alte oraşe mari, precum Iaşi, Timişoara sau Constanţa.


Mărirea capacităţilor de producţie, singura soluţie


Pe piaţa locală a cimentului au, în acest moment, activităţi trei dintre cei mai mari producători la nivel mondial, respectiv HeidelbergCement (Germania), prin Carpatcement, Holcim (Elveţia) şi Lafarge (Franţa).


Pe fondul majorării cererii mari şi a atingerii capacităţii instalate de producţie, HeidelbergCement, spre exemplu, estimează că afacerile din România vor stagna în acest an, la circa 363 milioane de euro. Nemţii de la HeidelbergCement alocă însă investiţii de până la 150 milioane de euro, pentru dublarea capacităţii de producţie în următorii trei ani. Acesta este de altfel principalul obiectiv al fiecăruia dintre cei trei mari producători de ciment din România.


La sfârşitul anului trecut, Lafarge anunţa creşterea capacităţilor de producţie cu peste un milion de tone de ciment, până la sfârşitul anului 2008 şi investiţii totale de 58 milioane de euro. "Sectorul construcţiilor este unul dintre cele mai dinamice din România şi ne aşteptăm ca această creştere să continue şi în următorii ani.

Astfel, am decis creşterea capacităţilor de măcinare, de ambalare în saci şi de ambalare- paletizare ale celor trei uzine de ciment din Medgidia, Hoghiz şi Târgu-Jiu", preciza Philippe Questiaux, director general Lafarge.


Şi Holcim România va avea o mai mare capacitate de producţie, imediat după finalizarea modernizării fabricii de la Câmpulung Muscel. Proiectul a fost iniţiat în 2005 şi urmează să fie finalizat în 2008, ca urmare a unei investiţii de 120 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate