EXCLUSIV Harta tutunului. Câţi bani dau românii pe ţigări - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureştenii cheltuiesc în medie 140 de lei lunar pe gospodărie pentru ţigări

Fumătorii îşi consumă între 5% şi 10% din bugetul lunar pentru a cumpăra ţigări. În Bucureşti şi vestul ţării se cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru tutun, iar în Moldova şi Oltenia - cel mai puţin, arată statisticile oficiale.

Din datele privind veniturile şi cheltuielile românilor, prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în lucrarea „Coordonate ale nivelului de trai în România“, reiese că românii cheltuiesc, în medie, 88,3 lei lunar pe gospodărie pentru a-şi procura ţigări, tutun, articole şi accesorii pentru fumat.

Desigur, pare foarte puţin faţă de percepţia generală privind fumatul în România, dar să nu uităm că în statistica INS privind cheltuielile gospodăriilor sunt luaţi în calcul şi românii care nu fumează - copii, persoane care din convingere personală nu se apropie de tutun şi alţi non-consumatori.

Dacă din 10 oameni fumează doar unul, suma cheltuită de el pentru ţigări şi accesorii se împarte la 10 şi astfel rezultă media bugetului alocat pentru tutun din acel grup.

Chiar şi aşa, cifrele INS reprezentând cheltuiala gospodăriilor din România pentru ţigări relevă câteva mesaje interesante, pe care vi le prezentăm în continuare.

Minime la Est, maxime la Vest

Statistica pe regiuni privind cheltuiala cu ţigări, tutun şi accesorii arată că maximele sunt întâlnite în Bucureşti-Ilfov şi Vest, iar minimele - în Moldova (Nord-Est) şi Oltenia.

Bucureştenii cheltuiesc în medie 140 de lei lunar pe gospodărie pentru ţigări, iar bănăţenii - 123,3 lei. De cealaltă parte se regăsesc regiunile Moldova (Nord-Est), unde cheltuiala medie lunară pentru ţigări este de 64 de lei pe gospodărie, şi Oltenia, unde această cheltuială este de 68,8 lei.

Aceeaşi statistică mai arată că în mediul urban cheltuiala medie cu ţigările este de 106,5 lei lunar pe gospodărie, în timp ce la ţară această cheltuială este de 65 de lei lunar pe gospodărie.

Salariaţii şi lucrătorii pe cont propriu alocă cel mai mare buget pentru fumat (132,8 lei, respectiv 97 de lei lunar pe gospodărie), iar agricultorii şi pensionarii - cel mai mic buget (67,6 lei, respectiv 55,3 lei lunar pe gospodărie).

Contrar aşteptărilor, persoanele cu studii superioare fumează cel mai mult, iar cei cu studii primare sau fără şcoală absolvită dau cei mai puţini bani pe ţigări.

Studiul INS arată că în gospodăriile conduse de persoane cu studii superioare cheltuiala cu ţigări, tutun şi accesorii este de 126,4 lei lunar pe gospodărie, în timp ce la gospodăriile conduse de persoane cu studii primare se consemnează o cheltuială pentru ţigări şi accesorii de doar 45,6 lei lunar.

Vârstele fumătorilor

Statistica relevă şi cheltuiala pentru fumat pe gospodării în funcţie de vârsta capului de familie. Minima este consemnată la vârste de peste 65 de ani (45 de lei lunar pe gospodărie), iar maxima - la vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (124,5 lei lunar pe gospodărie).

În gospodăriile conduse de tineri până-n 24 de ani, fumatul presupune o cheltuială de 99,5 lei lunar.

În fine, gospodăriile conduse de bărbaţi cheltuiesc în medie 100 de lei lunar pentru tutun şi ţigări, iar cele conduse de femei - 56,6 lei lunar, mai reiese din analiza INS „Coordonate ale nivelului de trai în România“.


Portrete: fumători în România

Dacă ne uităm pe maximele şi pe minimele afişate în statisticile INS privind cheltuielile pentru tutun şi ţigări, putem creiona următoarele două profile:

** cei mai aprigi fumători locuiesc la oraş, sunt bărbaţi, salariaţi (cheltuiesc aproape 133 de lei lunar pe gospodărie) cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani şi fac parte din gospodării cu puţine persoane, situate în Bucureşti sau în vestul ţării;

** cei mai prudenţi fumători locuiesc în mediul rural, sunt pensionari (cheltuiesc 45 de lei lunar pe gospodărie), au vârsta de peste 65 de ani şi fac parte din gospodării cu multe persoane, situate în Moldova sau Oltenia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG