Eurohold, firma mamă a Euroins, a dat România în judecată la ICSID

0
Publicat:

Eurohold Bulgaria AD și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Investiționale (ICSID) din Washington DC. 

Eurohold, firma mamă a Euroins, a dat România în judecată la ICSID

Suma în litigiu depășește 500 de milioane de euro. Litigiul a fost anunțat miercuri seară pe Bursa de Valori de la Sofia.

Eurohold și EIG au declanșat procedura de arbitraj din cauza nerespectării de către statul român a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatului bilateral de investiții dintre Bulgaria și România, inclusiv obligația sa de a acorda un tratament corect și echitabil companiilor. EIG a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe piața asigurărilor din România, investind cca. 280 de milioane de euro.

Eurohold și EIG caută dreptate și despăgubiri pentru multiplele acțiuni ilegale ale autorităților române care au prejudiciat afacerile EIG în România și au distrus complet compania Euroins România, afectând întreaga piață de asigurări din România, cu efecte negative semnificative pentru asigurați și persoanele beneficiare ale asigurărilor.

Pe 17 martie 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a retras în mod nejustificat licența Euroins România. După cum a mai anunțat Eurohold anterior, decizia autorității de reglementare a fost arbitrară și discriminatorie, fiind în practică o expropriere ilegală a Euroins România printr-o încălcare flagrantă a dreptului UE și internațional. Decizia ilegală a ASF a provocat falimentul asigurătorului român în iunie 2023, distrugând operațiunile companiei, anterior lider în sectorul asigurărilor locale.

Pe 25 octombrie 2023, Eurohold și EIG au trimis Guvernului României o Notificare de Litigiu, în care au solicitat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului legat de cazul Euroins România, fără a aduce atingere dreptului grupului de a introduce o procedură de arbitraj. Guvernul României nu a folosit această opțiune.

Așa cum am informat deja toate părțile interesate, ne vom proteja investițiile prin toate mijloacele legale. Statul român a decis să nu se intereseze de problemele pe care le-am ridicat noi. Mai mult, nici nu a încercat să discute subiectul acesta cu noi. În plus, autoritățile române au neglijat în totalitate propunerile noastre constructive de soluționare a litigiului și de a economisi daunele și costurile impuse de ASF cetățenilor romani prin revocarea ilegală a licenței Euroins România. Ca atare, următorul pas logic este să mergem mai departe cu procedura de arbitraj”, a explicat Todor Danailov, CEO al EIG.

Eurohold și EIG sunt consiliate în procedurile de arbitraj de către firma multinațională de avocatură Pinsent Masons, precum și de Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov (DGKV), una dintre cele mai mari și mai importante firme de avocatură din Bulgaria.

La data de 09 iunie 2023, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment a EUROINS, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului și pasivului companiei falimentare și recuperarea sumelor pe care compania este îndreptățită să le obțină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajați, păgubiți sau parteneri de afaceri. De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului și, dacă este cazul, formularea unor acțiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.

Etapele următoare ce vor fi derulate în cadrul procedurii de faliment al EUROINS de către lichidatorul judiciar vor consta în:

• Finalizarea vânzării activelor rămase în patrimoniul societății;

• Recuperarea creanțelor acesteia;

• Reorezentarea societății în cele peste 25.000 de litigii în care aceasta este parte;

• Investirea judecătorului sindic cu cererea de antrenare a răspunderii persoanelor ale căror fapte au dus la deschiderea procedurii de faliment.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”