Euro a revenit deasupra parităţii cu dolarul. Ce factori au adus aici

0
Publicat:

Moneda euro a revenit miercuri deasupra parităţii cu dolarul, pentru prima dată de la mijlocul lunii septembrie, informează AFP.

leul s-a apreciat în faţa dolarului american fiind cotat la 4,8676 lei, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, acest lucru a fost posibil după o uşoară depreciere a monedei americane ca urmare a datelor slabe privind evoluţia pieţei imobiliare americane, dar şi a posibilităţii unei noi înăspriri a politicii monetare a BCE.

La rândul său, lira sterlină a continuat şi ea să se aprecieze, după ce noul premier Rishi Sunak a reuşit să liniştească pieţele financiare după dezastrul provocat de Guvernul de scurtă durată condus de Liz Truss, a cărui politică fiscală a prăbuşit lira la cel mai scăzut nivel din istorie, informează Agerpres.

În jurul orei 10:30 GMT, moneda euro s-a apreciat cu 0,49%, până la 1,0015 dolari, profitând de o ,,diminuare temporară a îngrijorărilor cu privire la energie şi de aşteptările privind o nouă majorare de dobândă în Europa, după o nouă contracţie a indicatorilor PMI", a explicat Guillaume Dejean, de la Western Union.

Potrivit indicatorilor PMI publicaţi luni, care servesc drept barometru al activităţii economice, reculul economic din zona euro s-a accelerat în luna octombrie în sectorul privat, ceea ce face să planeze spectrul unei recesiuni.

De asemenea, investitorii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să anunţe joi o nouă majorare a dobânzii de referinţă cu 0,75 puncte de bază, ceea ce ar trebui să susţină cursul de schimb al monedei unice. Instituţia de la Frankfurt a majorat deja, de două ori, costul creditului în zona euro, cu 0,50 puncte de bază în luna iulie şi cu 0,75 puncte de bază în luna septembrie.

Chiar dacă „este puţin probabil ca zona euro să evite recesiunea", temperaturile ridicate şi ,,scăderea semnificativă a preţurilor la energie, în special la gaze naturale, ar putea aduce o anumită uşurare" pe termen scurt, afirmă Thu Lan Nguyen, de la banca germană Commerzbank.

Cu toate acestea, analistul trage totuşi un semnal de alarmă, potrivit căruia ,,este încă mult prea devreme să sperăm o revenire durabilă" în ceea ce priveşte criza energetică din Europa care a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor în ultimele luni.

Leul s-a apreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,8793 lei, în scădere cu 2,45 bani (0,50%), comparativ cu cotaţia precedentă, de 4,9038 lei.

De asemenea, leul s-a apreciat semnificativ şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,8676 lei, în scădere cu 10,08 bani în comparaţie cu valoarea de marţi, când s-a situat la 4,9684 lei.

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,9194 lei, în scădere cu 3,57 bani (-0,72%), faţă de 4,9551 lei, cotaţia anterioară. Pe de altă parte, gramul de aur s-a ieftinit, miercuri, până la 261,3694 lei, de la 262,0480 lei, în şedinţa precedentă.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”