Eugen Teodorovici îi ia locul lui Ionuţ Mişa la Finanţe. Adversar al revoluţiei fiscale, nu vrea închisoare pentru angajatori, este împotriva Declaraţiei 600

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democratul Eugen Teodorovici, preşedinte al comisiei de buget-finanţe din Senat, a fost propus pentru a fi noul ministru de Finanţe, în Guvernul Dăncilă, luându-i locul lui Ionuţ Mişa. În cazul în care va fi acceptat, el va avea pe masă mai multe proiecte asupra cărora s-a arătat a fi împotrivă.

Ionuţ Mişa i-a urat succes, vineri, senatorului Eugen Teodorovici, care îi va prelua portofoliul, şi şi-a exprimat speranţa că acesta va reuşi mult mai mult. „Aceasta este decizia politică şi o respect. Este fostul meu ministru. E colegul meu din PSD şi eu îi urez succes. Sper să reuşească mult mai mult decât am reuşit eu după şase luni”, a spus Mişa la finalul şedinţei CExN. Întrebat dacă îşi reproşează ceva ca ministru, el a afirmat că nu a reuşit să comunice mai bine cu presa. „A fost o problemă efectiv de timp”, a adăugat Ionuţ Mişa.

Critic al „revoluţiei fiscale”

Din funcţia de preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Senat, Eugen Teodorovici a contestat în numeroase rânduri măsurile cuprinse în Ordonanţa 79/2017, care au generat „revoluţia fiscală” de la 1 ianuarie 2018.

El a declarat că Declaraţia 600, care a dat frisoane contribuabililor, trebuie eliminată imediat. „Formularul 600 trebuie eliminat în prima zi în care vine noul ministru. Eu nu pot să spun că mă angajez să fac, eu vă spun ce trebuie să facă un ministru de Finanţe. El trebuie să facă ce e mai bine pentru oameni simpli, pentru cetăţeni. Nu trebuie să pună bariere, ci să le elimine. Diferenţa între noi şi alte ţări pentru a atrage investitori nu este dată de relaxarea fiscală, ci de birocraţie”, a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3, la începutul acestei săptămâni.

Dacă el va fi acceptat, ordonanţa pentru prorogarea termenului de depunere a Declaraţiei 600 va ajunge pe masa sa în data de 31 ianuarie.

Mai mult, Teodorovici a criticat şi impozitul de 1% pe cifra de afaceri şi a promis că limitele privind deductibilitatea dobânzilor şi a costurilor de finanţare vor fi majorate. El a pledat în acelaşi timp ca impozitul pe cifra de afaceri să fie opţional până la 1 milion euro, amendament aflat acum în dezbatere în Parlament şi care ar avea nevoie de susţinerea Ministerului Finanţelor.

Teodorovici s-a declarat totodată şi împotriva reintroducerii pedepsei cu închisoarea pentru angajatorii care nu achită într-un anumit termen obligaţii fiscale, după cum prevede un proiect al Finanţelor.

Anterior, Teodorovici spunea despre Ionuţ Mişa că ar trebui să plece din funcţie pentru declaraţiile privind taxa de solidaritate.

El s-a poziţionat şi împotriva majorării accizei la carburanţi: „La supraaciză, până la final de an, cred că ar fi foarte important ca factorul politic, mai ales partidul nostru de guvernământ şi ALDE, desigur, să facă o analiză şi eu sper din toată inima să se renunţe la o astfel de măsură care nu are cum să aducă niciun beneficiu pentru economia din România. Ne uităm la ţările din jur, care au deja mult mai ieftin combustibilul, ceea ce arată foarte clar că nu a fost o măsură logică”.

Teodorovici a susţinut şi eliminarea obligativităţii plăţii defalcate a TVA şi aplicarea ei pentru firmele de stat. Nu a avut însă sprijin politic, iar sistemul a fost introdus, într-o formă modificată. Liviu Dragnea critica, în septembrie, decizia Comisiei de buget din Senat condusă de Teodorovici, care menţinea măsura de „split TVA“ doar pentru firmele care au contracte cu statul. „Pe domnul Teodorovici probabil că îl tulbură funcţia foarte mult“, spunea atunci, ironic, Dragnea.

Anterior, Teodorovici a fost demis din funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose.

Diplomă de la Academia SRI

Eugen Teodorovici a recunoscut în octombrie 2017, fiind întrebat de deputatul PMP Robert Turcescu, faptul că a primit o diplomă de la Academia Naţionala de Informaţii, dar  fără să fi „trecut vreodată pe acolo“. SRI confirmă că Teodorovici a urmat „un curs pentru civili“ şi susţine că Academia de Informaţii s-a autosesizat.

SRI a reacţionat, ulterior: „Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici. Vă informăm că rezultatul acestor verificări va fi comunicat public pe site-ul ANIMV“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție