eMag, obligată în instanţă să retragă de la vânzare anumite produse. Compania e acuzată de Puma de folosirea mărcilor sale în mod fraudulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a interzis provizoriu eMag să comercializeze anumite produse, cerând şi retragerea de îndată de pe piaţă a altora, „care poartă în mod neautorizat semne identice sau similare” cu ale unor mărci înregistrate.

Instanţa civilă a TMB s-a pronunţat la 24 mai în procesul nr. 13953/3/2018 iniţiat la 26 aprilie a.c. de Puma SE împotriva pârâţilor Dante International SA (firma care patronează eMag) şi The Wolf International SRL.

În sentinţa publicată pe site-ul Tribunalului Bucureşti, magistraţii au admis cererea Puma SE, care acuză eMag de folosirea mărcilor sale în mod fraudulos („imitând fraudulos produsul comercializat de Puma”), dispunând interzicerea provizorie a oricărui act de activitate comercială privind produsele pantofi sport platformă Pepe Jeans London, a papucilor Softey Slipper Steve Madden şi a huselor de telefon şi a oricăror alte produse care poartă în mod neautorizat semne identice sau similare cu mărcile înregistrate ale Puma. În acest din urmă caz, instanţa a dispus şi retragerea de îndată a produselor de pe piaţă.

Dispoziţiile, care pot fi atacate cu apel de firma care patronează eMag, sunt însă provizorii, până la soluţionarea unui alt proces iniţiat de Puma SE la data de 28 aprilie la Secţia a V-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, proces pentru care nu s-a acordat încă primul termen.

Eforturile noastre de a obţine poziţia eMag privind decizia TMB au fost sortite eşecului. Reprezentanţii firmei PR care se ocupă de imaginea retailerului şi avocata Ela Adomnica, cea care a reprezentat patronatul eMag în instanţă, au refuzat să ofere detalii atât timp cât cel de-al doilea proces nu este finalizat.

Redăm integral decizia TMB pronunţată la data de 24 mai, cea care poate fi atacată cu apel de Dante International.

„Admite cererea. Interzice pârâtei Dante International S.A în mod provizoriu până la soluţionarea dosarului nr.13952/3/2018 producerea, importul, exportul, distribuirea, comercializarea şi oricare alt act de folosinţă în activitatea comercială, inclusiv online prin intermediul website-ului www.emag.ro, a pantofilor sport identificaţi prin denumirea pantofi sport platformă Pepe Jeans London cod. PLS30684 - 999, şi reprezentaţi grafic în Anexa 4, precum şi a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat desenele/modelele industriale nr. 003320555 - 0001 şi nr. 003320555 -0002, aparţinând reclamantei Puma SE. 

Dispune retragerea, de îndată, de pe piaţă a pantofilor sport identificaţi prin denumirea pantofi sport platformă Pepe Jeans London cod. PLS30684 - 999, şi reprezentaţi grafic în Anexa 4 de pe website-ul www.emag.ro. Interzice pârâtei în mod provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.13952/3/2018 aflat pe rolul Secţiei a V-a Civilă a Tribunalului Bucureşti producerea, importul, exportul, distribuirea, comercializarea şi oricare alt act de folosinţă în activitatea comercială, inclusiv online prin intermediul website-ului www.emag.ro a papucilor identificaţi prin denumirea Softey Slipper Steve Madden cod. 91000398 (culori negru/roz), şi reprezentaţi grafic în Anexa 5, precum şi a oricăror alte produse încorporând în mod neautorizat modelul comunitar neînregistrat Fur Slide aparţinând reclamantei Puma SE şi imitând fraudulos produsul comercializat de Puma, identificat prin Anexa 6. 

Dispune retragerea de îndată, de pe piaţă a papucilor identificaţi prin denumirea Softey Slipper Steve Madden cod. 91000398 (culori negru/roz), şi reprezentaţi grafic în Anexa 5 de pe website-ul www.emag.ro. Interzice în mod provizoriu pârâtei Dante International S.A producerea, importul, exportul, distribuirea, comercializarea şi oricare alt act de folosinţă în activitatea sa comercială, inclusiv online prin intermediul website-ului www.emag.ro, sau oricare alt site a produselor reprezentând huse de telefon şi a oricăror alte produse care poartă în mod neautorizat semne identice sau similare cu mărcile înregistrate 1005124/26.03.2009 şi 012579711/30.06.2014 aparţinând reclamantei Puma SE. 

Dispune retragerea de îndată, de pe piaţă a tuturor huselor de telefon identificate pe websitul www.emag.ro şi enumerate în Anexa 7. Interzice în mod provizoriu pârâtei The Wolf International SRL până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 13952/3/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, producerea importul, exportul, distribuirea, comercializareaşi oricare alt act de folosinţă în activitatea sa comercială, inclusiv online prin intermediul website-ului www.emag.ro, www.guardo.shop.ro sau orice alt website a produselor reprezentând huse de telefon sau a oricăror alte produse care poartă în mod neautorizat semne identice sau similare cu mărcile înregistrate 1005124/26.03.2009 şi 012579711/30.06.2014 aparţinând reclamantei Puma SE. 

Dispune retragerea de îndată, de pe piaţă a tuturor huselor de telefon identificate pe websitul www.emag.ro şi enumerate în Anexa 7 din toate punctele de lucru folosite de acestea, cât şi a ofertelor de pe website-ul www.guardo.shop.ro. Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 7264,44 lei cheltuieli de judecată, câte 3632,22 lei fiecare. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 24.05.2018. 

Document: Hotarâre  1250/2018  24.05.2018”.

    

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent