Efectele transferului contribuţiilor: 1,2 milioane de salarii micşorate şi alte 608.781 cu risc de diminuare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reforma fiscală a avut şi va avea în contiuare efecte nefaste asupra veniturilor salariaţilor, provocate în special de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Pe lângă faptul că bugetul de stat a fost văduvit, în cele şase luni de aplicare, de 2,38 miliarde de lei, de suferit au şi salariaţii, consideră preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

Potrivit acestuia, de la intrarea în vigoare a transferului contribuţilor, doar jumătate dintre angajatori au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării sarcinii contribuţiilor sociale, aproape un sfert (24% din angajatorii activi) neoperând niciun fel de modificare a contractelor individuale de muncă, „nici măcar pentru un singur contract”.

BNS precizează că la 31 martie 2018 erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.

„Ca efect al adoptării OUG 79/2017, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuţiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii şi cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajaţi”, a precizat liderul de sindicat.

Pe de altă parte, Dumitru Costin a afirmat că bugetul public consolidat, conform Programului de Convergenţă 2018 pierde 2,38 mld lei, în 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017. 

„Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale a rămas în continuare în aceaşi formă, nici măcar nu există o iniţiativă legislativă în sensul celor menţionate de preşedintele PSD. Companiile care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări sociale au continuat să acumuleze datorii.

Efectele OUG 79/2018 vor continua să se manifeste, pe termen scurt primii vizaţi vor fi salariaţii aflaţi în concedii medicale dar şi cei ce beneficiază de scutire la plata impozitului pe venit, pentru care avem perioade de tranziţie ce se vor închide în cursul acestui an. Mecanismele de protecţie create de Guvern s-au dovedit a fi ineficiente, în plus au indus şi mai multă tensiune în piaţa muncii”, sunt alte câteva dintre concluziile prezentate pe scurt în comunicat.

Amintim că în noiembrie 2017, Ionuţ Mişa, pe-atunci ministru al Finanţelor Publice, preciza că are „responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie” şi că ar fi spus de la bun început dacă exista riscul ca salariile să scadă.

La rândul său, Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale afirma că nu a făcut „acest transfer de contribuţii pentru a creşte salariile”. „Noi ne-am asigurat doar că nu vor scădea”, afirma Vasilescu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!