Economistul şef al FMI: Imigraţia este un element cheie în rezilienţa economiilor

0
Publicat:

Economia globală a demonstrat o rezilienţă neobişnuită, în pofida pandemiei şi a conflictelor armate care au avut loc în ultimii ani, iar imigraţia a fost o parte importantă a acestei rezilienţe, contribuind la creşterea capacităţii de producţie.

FMI: Imigraţia este un element cheie în rezilienţa economiilor

Acestea sunt afirmaţiile făcute în cadrul unui interviu acordat EFE de economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Pierre-Olivier Gourinchas.

Imigraţia a fost o parte importantă a rezilienţei unor economii avansate”, a spus el.

În ceea ce priveşte Statele Unite, Canada, Marea Britanie sau zona euro, a avut loc o creştere a ofertei de muncă, care a provenit în mare parte de la cetăţeni născuţi în alte ţări, o situaţie care „a sporit capacitatea de producţie a economiei”.

„De asemenea, a ajutat la atenuarea unei părţi din presiunea asupra pieţei muncii care a existat după pandemie”, a adăugat oficialul FMI, subliniind că rolul imigraţiei a servit şi ca ajutor „pe frontul luptei contra inflaţiei”.

Gourinchas a respins astfel discursurile unor personalităţi politice sau partide care militează pentru măsuri protecţioniste.

Studiile pe care le-am făcut la Fond indică faptul că imigraţia tinde să fie un beneficiu net pentru economiile receptoare, creşte oferta de forţă de muncă şi stimulează inovarea”.

Săptămâna aceasta, FMI şi Banca Mondială au reuniunile de primăvară, la Washington, iar marţi Fondul Monetar a prezentat ultimul raport privind perspectivele economice. În acesta se face o descriere a scenariilor alternative la actualele perspective, a factorilor care ar putea majora creşterea, iar impulsionarea imigraţiei este unul dintre ei.

Dacă forţa de muncă în economiile avansate, în perspectiva 2030, s-ar majora cu 1% datorită imigraţiei, creşterea rezultată în ceea ce priveşte oferta de forţă de muncă ar putea adăuga 20 de puncte de bază la creşterea mondială, estimează FMI.

În perspectivele sale, Fondul a ridicat cu o zecime previziunile de creştere mondială, până la 3,2%, şi a subliniat „surprinzătoarea rezilienţă” a economiei, în pofida tensiunilor geopolitice determinate de războaiele din Ucraina şi Gaza şi a unei fragmentări geopolitice tot mai mari, care configurează o nouă ordine mondială. Dar, totodată, avertizează că o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea duce la o înrăutăţire în ceea ce priveşte creşterea, pe termen scurt şi mediu, mai scrie EFE.

În cadrul interviului, care a avut loc la câteva zile după atacul Iranului contra Israelului, Gourinchas a afirmat că, deşi este puţin prea devreme pentru a evalua consecinţele acestuia, Fondul „este preocupat de situaţie”.

Ne preocupă posibilitatea ca riscul geopolitic să afecteze pieţele produselor de bază şi, astfel, şi comerţul şi economia globală”, a declarat el pentru EFE.

Dacă, în urma tensiunilor din zonă, se înregistrează un avans de 15% al preţului mediu al petrolului şi o creştere semnificativă a costurilor de transport, semnalează economistul, va fi un impact asupra inflaţiei globale, care va creşte cu circa 0,7 puncte procentuale în 2024.

În pofida rezilienţei economiei globale, susţine Gourinchas, Fondul este preocupat, de asemenea, de creşterea slabă pe termen mediu şi de faptul că aceasta va fi "mai pronunţată în economiile emergente şi în curs de dezvoltare, comparativ cu cele avansate", o situaţie care va face să existe tot mai multă inegalitate între ţările sărace şi economiile avansate.

În opinia lui Gourinchas, există un spaţiu mare de manevră în economiile sărace pentru a reduce această breşă şi organizaţiile multilaterale sunt elemente cheie pentru realizarea schimbării. Printre altele, este necesar ca ţările să-şi îmbunătăţească climatul macroeconomic pentru a atrage capital străin şi capital verde.

Multe dintre aceste economii trebuie să găsească forme de creştere a veniturilor pentru cheltuielile publice într-o manieră mai eficientă", precum şi să îşi reducă nivelurile ridicate ale datoriei”, a spus oficialul FMI. 

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%