Economişti: România, risc major de intrare în recesiune, nu doar tehnică. Vor fi introduse noi taxe şi impozite, inclusiv pe muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estimările economiştilor pentru anul 2019 erau pozitive în toamna anului trecut, înainte de introducerea Ordonanţei 114, prin care sunt suprataxate băncile şi companiile din energie şi comunicaţii. Estimările acestora s-au schimbat radical, analiştii economici avertizând asupra riscului major de intrare în recesiune.

Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România, a afirmat că, în noiembrie, se aştepta la creştere economică pentru 2019, cu un anumit risc de recesiune tehnică, ca urmare a mediului extern. Recesiune tehnică înseamnă două trimestre consecutive de reducere a PIB. Acum vede şanse mari de recesiune, nu doar tehnică.

"Trebuie văzută evoluţia PIB-ului trimestru versus trimestru anterior, ca să vedem trendul economiei. Mă aştept la încetinirea puternică a economiei atât pe consum, cât şi pe investiţii ale companiilor. Deja aceste companii au anunţat că aveau planuri de investiţii şi le-au amânat. Deficitul bugetar tot e mare şi probabil vor mai trebui să ia asemenea măsuri. Există riscul să apară şi alte măsuri de taxare, gen impozit progresiv pe muncă sau alte impozite aplicate asupra companiilor", a spus Codirlaşu, pentru HotNews.ro.

În noiembrie vedeam creştere economică pentru 2019, cu un anumit risc de recesiune tehnică datorică mediului extern, care încetineşte puternic. Acum văd şanse mari de recesiune în următorul an, nu doar tehnică. Economia României va încetini puternic pentru că la şocul intern se adaugă şi şocul extern.

Veniturile românilor vor scădea

Analiştii CFA anticipează faptul că vor scădea veniturile. Aproape 44% se aşteaptă la acest lucru, 41,5% cred că vor fi aceleaşi câştiguri, iar 14,6% cred că vor creşte. În ceea ce priveşte avuţia personală, 81% se aşteaptă la scăderi, 4,8% la creşteri, iar restul cred că va fi la fel. Aici intră atât investiţiile în imobiliare, cât şi instrumente financiare. 

52,4% cred că în următoarele 12 luni situaţia ocupării forţei de muncă se va înrăutăţi, 45,2% cred că va fi la fel, iar restul cred că se va îmbunătăţi. Condiţiile de business se vor înrăutăţi în viziunea a 85,7% dintre ei, iar restul cred că va fi la fel. 

Preţurile vor creşte

Mai mult, anticipează o creştere a preţurilor. 54,8% se aşteaptă la acest lucru, 14,3% anticipează opusul, iar 31% cred că nu vor fi schimbări. 

"Sondajul se face în fiecare lună dar în ultima săptămână. Pe decembrie s-a făcut imediat după Ordonanţa de Urgenţă. Ordonanţa de urgenţă a indus acest pesimism. Practic, eu cum văd, fără să fie niciun fel informare, cele mai mari companii din România au fost lovite extrem de puternic de acea Ordonanţă. Mediul în România este extrem de impredictibil. Asta s-a văzut în anticipaţii. Dacă mă refer doar la energie şi telecom, pentru a activa în aceste sctoare este nevoie de investiţii foarte mari.

Compania face investiţii după care vine statul şi îi ia o mare parte din profit sau îi plafonează preţul. Cum se întâmplă în energie, care îi dă peste cap tot planul de afaceri. Aici sunt cei mai mari investitori străini, în aceste sectoare, şi au fost foarte tare loviţi. Prin urmare, de aici pesimismul: impredictibilitatea mediului economic din România", a spus Codirlaşu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor