Economist: Inflaţia ne face milionari şi săraci. Politicienii nu ne pot aduce prosperitate, doar munca o poate face

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurostat a confirmat luni scumpirile din România, în creştere pentru a şaptea lună consecutivă, de aproape trei ori mai mari decât media UE. Inflaţia poate fi considerată un impozit ascuns, care ne afectează pe toţi în aceeaşi măsură, opinează economistul USR Claudiu Năsui, avertizând că, de fapt, inflaţia ne sărăceşte, în ciuda creşterii veniturilor.

„Suntem din nou campionii Europei la creşterea de preţuri.

Inflaţia, adică creşterea preţurilor, a ajuns în luna iulie la 4.1%. Suntem pe locul 1 în Uniunea europeană înaintea Ungariei care are 3.3%.

Ce înseamnă inflaţie de 4.1%? Înseamnă că ce cumpăra acum un an cu 100 de lei acum cumpărăm cu 104.1 lei. Adică dacă aveam ceva bani puşi deoparte la saltea sau în bancă, am pierdut din ce puteam cumpăra cu ei. De aceea mulţi consideră inflaţia un impozit ascuns. Un impozit care nu ne afectează pe toţi în aceeaşi măsură.

Dar de ce avem inflaţie? Pe scurt pentru că avem mai mulţi bani decât avem bunuri şi servicii. Aşa că cresc preţurile. Istoria ne-a predat de multe ori lecţia că politicienii nu ne pot aduce prosperitate. Nu pot decât să ne aducă „bani” dar bani cu care nu mai cumpărăm nimic. Bani care nu ne vor scoate din sărăcie, ci ne vor face milionari aşa cum am mai fost în istoria României în anii 90. Milionari şi săraci.
Inflaţia ne sărăceşte. Prosperitatea, ieşirea din sărăcie, producţia de bunuri şi servicii reale, alea necesită muncă, capital şi spirit antreprenorial. Până la urmă creşterea preţurilor asta este, o mare redistribuire de avere de la cei mulţi către cei din jurul statului care primesc mai întâi banii. Mai ţineţi minte când economiştii roşii ne vorbeau despre creşterea uluitoare a PIB-ului? De fapt ne vorbeau despre această creştere pe hârtie.

Cine pierde? În primul rând toţi cei care au economisit bani. Toţi au pierdut. Cu cât au agonisit mai mult cu atât au pierdut mai mult. În al doilea rând pierd cei care au avut o creştere a veniturilor mai mică de 4.1%. Dar aici e de menţionat faptul că acel 4.1% e calculat pe un coş de bunuri mediu, fictiv, care s-ar putea să nu corespundă coşului de bunuri pe care îl avem fiecare dintre noi. Pentru unii s-ar putea ca creştere de preţuri să fi fost mult mai mare.

Cum putem opri inflaţia? Din păcate aici e o legătură strânsă şi cu faimosul deficit bugetar de care tot vorbesc. Până nu o rezolvăm pe aceea nu putem spera la o diminuare a inflaţiei. Ba mai mult, inflaţia nu este un fenomen care să scadă brusc durabil. Deciziile dezastruoase pe care le-a făcut statul în economie ne vor afecta multă vreme de acum încolo, chiar dacă guvernul şi-ar schimba politica masiv de mâine şi nu ar mai face deficite. Suntem la începutul unui val care va putea fi combătut cu greu”, a scris Năsui pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi:

Eurostat: Preţurile cresc accelerat în România. Inflaţia, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €