Economia americană a încetinit peste aşteptări în primul trimestru

0
Publicat:

Creşterea economiei americane a încetinit până la 1,6% în ritm anual în primul trimestru din 2024, comparativ cu un avans de 3,4% înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut, potrivit unei estimări preliminare publicate joi de Departamentul american al Comerţului, transmite Reuters.

Foto: Shutterstock

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau, în medie, la o creştere a Produsului Intern Brut de 2,4%, estimările variind între 1% şi 3,1%.

În primele trei luni ale acestui an, creşterea economiei americane a fost susţinută în principal de cheltuielile de consum. Acestea au urcat cu 2,5%, după un avans de 3,3% în ultimul trimestru al anului trecut. Investiţiile fixe şi cheltuielile guvernamentale la nivel local şi la nivelul statelor au ajutat şi ele la creşterea economiei, în timp ce diminuarea investiţiilor private şi majorarea importurilor au avut un efect negativ asupra PIB-ului.

Săptămâna trecută, Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit estimările referitoare la avansul economiei americane în acest an, până la 2,7%, de la 2,1% cât prognoza în luna ianuarie, graţie performanţelor peste aşteptări în ceea ce priveşte numărul noilor locuri de muncă şi cheltuielile de consum. În primele trei luni ale acestui an economia americană a creat, în medie, 276.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună, faţă de o medie de 212.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună din trimestrul octombrie-decembrie 2023.

Până acum, economia americană a dezminţit scenariile pesimiste vehiculate la finele lui 2022, după campania agresivă de majorare a dobânzilor Rezervei Federale.

În prezent, SUA performează mult mai bine decât alte economii avansate, graţie faptului că firmele şi-au refinanţat datoriile, iar consumatorii au profitat de dobânzile mici de dinaintea debutului ciclului de înăsprire a politicii monetare. 

Statele Unite ale Americii dispun de bănci uriașe și mult mai bine capitalizate decât marile bănci europene, ultimele fiind mult mai mici decât cele de peste Atlantic.

„Sistem financiar - SUA are câteva mega bănci și finanțări enorme prin bursa / fonduri de investiții. În Europa - nu există bănci pan-Europene mari, fiecare țărișoara are sistemul ei, bănci mici și slabe. Și nu avem piețe financiare mari și nici fonduri de investiții ca SUA. Deci nema finanțări, nu avem cum să facem față la dinamica din SUA”, a explicat economistul Andrei Caramitru.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort