Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

0
Publicat:

Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026. Foto Adevărul

Ministrul Fondurilor Europene a declarat că în primele săptămâni de mandat au actualizat această imagine pe care o avea Comisia Europeană, cu privire la faptul că nu a existat nicio justificare pe 7,8 miliarde de euro pentru a nu fi excluse din PNRR. Dragoş Pîslaru a arătat că în cursul zilei de luni, a avut o informare în Guvern, pentru a putea, pe baza noilor evaluări, să vadă care este poziţia părţii române, ce se mai poate îndeplini, ce ne putem asuma şi să avem curajul instituţional să recunoaştem întârzierile avute de fostele Guverne şi faptul că o serie de proiecte chiar nu se mai pot face.

În acest moment, suntem într-o situaţie în care cam 6,3 miliarde de euro proiecte (..) nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026”, a arătat el.

Ministrul a menţionat că sunt şi veşti bune, şi anume un pachet de măsuri care sunt legate de rezilienţă şi de pregătirea Uniunii Europene şi de lucruri care ţin de medicina de urgenţă.

Sunt proiecte pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor le-a propus pentru a fi integrate în pachet, deci un pachet adiţional de 540 de milioane, care a fost pus pe masă”, a anunţat ministrul Fondurilor Europene.

Potrivit lui Pîslaru, proiectul cel mai important este proiectul de instrumente financiare, unde discută de o injecţie potenţială în Banca pentru Investiţii şi Dezvoltare. Ministrul a anunţat că luni, în şedinţa de guvern, a agreat între miniştii care sunt coordonatorii pe investiţii un pachet de 2,54 miliarde de euro care cuprind investiţiile în câteva domenii cheie, pentru care Comisia Europeană nu era convinsă că se pot salva.

Noi am tot strâns dovezi cu privire la acest lucru, că ele pot fi terminate până la sfârşitul lunii august 2026, deci pot să rămână în componenta de împrumut din PNRR”, a subliniat el.

Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta non-rambursabilă. Acest lucru este revalidat şi la Bruxelles, săptămâna trecută şi revalidat inclusiv în discuţiile pe care le-am avut acum când delegaţia Comisiei Europeană a venit în România. Este obiectivul prioritar, suntem acolo, avem doar nişte mici ajustări, unele în plus, unele în minus, dar nu există în acest moment un risc să avem proiecte care să nu poată fi îndeplinite până în august 2026. Este mandatul cel mai important, vrem să nu pierdem niciun euro din fondurile nonrambursabile”, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate