Dragnea: Firmele care practică dublu standard vor plăti amenzi de 4% din cifra de afaceri. Ce sancţiuni vor mai fi aplicate firmelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea legislativă privind dublul standard, care va fi depusămarţi la Parlament, prevede o ''amendă de 4% din toate încasările şi confiscarea tuturor produselor'', în cazul firmelor care practică dublul standard în România, a anunţat Liviu Dragnea.

"Acestea sunt sancţiunile pe care le-am inclus în propunerea legislativă pe care o voi depune azi în Parlamentul României. Este primul pas major al PSD împotriva companiilor care vând în România produse asemănătoare, dar de o calitate inferioară faţă de cele vândute în Occident.

Este însă nevoie şi de patrioţi în Parlamentul European care să se asigure ca dublul standard privind calitatea alimentelor, medicamentelor şi a altor bunuri de larg consum vândute pe piaţa europeană va fi complet eradicat. La fel cum ne-am luptat în România să creştem pensiile şi salariile pentru a reduce decalajele dintre cetăţenii români şi cei europeni, tot aşa ne vom bate în Parlamentul European pentru ca România să fie respectată şi să aibă un tratament egal cu celelalte state ale Uniunii Europene", a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Proiectul de lege a fost publicat marţi pe site-ul Camera Deputaţilor şi ar urma să intre în dezbatere în procedură de urgenţă.

Acesta prevede sancţionarea celor care vând produse sau servicii "falsificate supuse dublului standard" cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri.

În caz de abatere repetată se suspendă autorizaţia de funcţionare a comerciantului pe 6 luni. Mai mult, comercializarea produselor cu standarde duble constituie o ”practică înşelătoare şi poate atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală”, scrie Hotnews

Prevederile proiectului de lege se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară relaţii comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, carburanţi, servicii de telefonie şi internet, servicii finaciare, servicii turistice, indiferent de forma de comerţ.

Potrivit proiectului, produsele supuse dublului standard vor fi confiscate şi retrase de la vânzare.

”În sensul prezentei legi, prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înţelege producerea şi comercializarea unui produs/serviciu ca fiind identic cu aceleaşi produs vândut în alte state membre, în condiţiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziţie sau caracteristici diferite nejustificate”, arată proiectul.

Comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate "constituie o practică înşelătoare şi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz".

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi după caz Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Conform documentului, ANPC va strânge probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.

"Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic de constatare a dublului standard la produsele si serviciile catre consumatori în vederea protejării intereselor consumatorilor în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE)nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, a Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale,Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor", arată articolul 1 al proiectului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie