Domeniile în care specialiștii se așteaptă la salarii de 20.000 lei

0
Publicat:

O analiză publicată joi de o platformă de recrutare online arată că IT-ul este domeniul în care aşteptările salariale ale angajaţilor au crescut cel mai mult în ultimul an, la 10.000 de lei lunar, în medie. Pentru cei care ocupă poziții de arhitect IT, așteptările medii se ridică la dublul acestei sume.

Așteptările salariale ale angajaţilor din IT au crescut cel mai mult. FOTO Shutterstock

În prezent, media salarială în acest sector este de 7.000 de lei, net, pe lună, potrivit Agerpres.

De la începutul anului şi până acum, aproape 20.000 de joburi noi au fost scoase în piaţă pentru sectorul IT, potrivit eJobs, în scădere cu aproximativ 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aplicările, în schimb, au rămas foarte aproape de nivelul aferent perioadei ianuarie - septembrie 2024, fiind înregistrat 820.000 de aplicări comparativ cu 850.000, în 2023.

Diferența dintre cât câştigă un IT-ist şi cât ar cere de la un alt angajator

Angajații din IT şi-au crescut însă cel mai mult aşteptările salariale în perspectiva unei noi angajări. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs,  aşteptările candidaţilor urcă până la 10.000 de lei, net (de la o media salarială netă în IT de 7.000 de lei pe lună, la nivel naţional).

„Anul trecut, în aceeaşi perioadă, media reală a salariilor încasate era de 6.300 de lei, iar aşteptările erau de 9.000 de lei. Anul acesta vedem o diferenţă de 43% între mediile nete reale şi aşteptările candidaţilor. Comparativ, în domenii precum inginerie, retail, auto, servicii financiare sau producţie, diferenţa dintre cât câştigă şi cât ar cere de la un alt angajator, pentru aceeaşi poziţie, variază între 15% şi maximum 40%", a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, în comunicat.

Cele mai mari salarii pentru specialiştii care nu ocupă şi funcţii manageriale sunt pentru arhitect IT - 15.000 de lei, dar cu aşteptări medii de 20.000 de lei, software developer - 8.300 de lei (cu aşteptări care urcă până la 11.000 de lei), data engineer - 8.500 de lei (şi aşteptări de 11.000 de lei) sau full stack developer - 8.000 de lei vs. aşteptări de 10.000 de lei pe lună. Chiar şi pentru juniorii cu maximum doi ani de experienţă media salarială este de 4.500 de lei. Media creşte până la 6.700 de lei pentru cei care au între doi şi cinci ani de experienţă, în timp ce seniorii cu mai mult de cinci ani de experienţă se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.

IT-ul rămâne cel mai bine plătit domeniu

Referitor la manageri, salariile cresc exponenţial, astfel că media salarială netă, la nivel naţional, pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce aşteptările candidaţilor pentru această poziţie pleacă de la 16.000 de lei.

„Chiar dacă piaţa nu mai este la fel de fierbinte pentru cei care lucrează în IT, în continuare rămâne cel mai bine plătit domeniu. Mai mult decât atât candidaţii au fost obişnuiţi în ultimii ani cu o anumită evaluare a muncii lor şi, chiar şi într-un context mai delicat al pieţei, continuă să se poziţioneze destul de sus din punct de vedere salarial. Tocmai de aceea, anul acesta IT-iştii au fost specialiştii ale căror aşteptări salariale au crescut cel mai mult”, explică Roxana Drăghici.

Din cele 820.000 de aplicări înregistrate pentru sectorul IT de la începutul anului, 350.000 au venit din partea candidaţilor care deja au experienţă şi care fac parte din segmentul de vârstă 25-35 de ani.

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt acum disponibile 24.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 2.000 sunt pentru domeniul IT / telecom.

Mai multe pentru tine:
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile