Document de la Finanţe: Firmele vor plăti impozit doar pe cifra de afaceri, ceea ce înseamnă că vor fi taxate şi cele care nu realizează profit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Ministerul Finanţelor se pregăteşte o creştere masivă a taxelor şi impozitelor

Pe lângă introducerea cotei progresive şi majorarea taxelor locale, Ministerul Finanţelor analizează şi posibilitatea eliminării impozitului pe profit şi introducerea impozitului pe cifra de afaceri. Măsura ar putea fi aplicată concomitent cu scăderea impozitului pe dividende la 5%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor - ministrul delegat pentru Buget, consultat de Mediafax.

Propunerea, discutată în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget, a fost detaliată şi prevede cote de impozit diferenţiate, invers proporţional cu cifra de afaceri şi numărul de angajaţi, variind între 1,33% şi 7,5% din cifra de afaceri.

Ce cote de impozitare vor plăti cifrele

Cele mai mici cote sunt propuse pentru companiile cu afaceri de peste 1 miliard de lei pe an (circa 225 de milioane de euro), care ar urma să achite de anul viitor 1,33% din cifra de afaceri, dacă au cel puţin doi angajaţi, 1,463% din cifra de afaceri, dacă au un singur angajat şi 1,6625% din cifra de afaceri, dacă nu au angajaţi.

Cotele ar urma să urce din 2016 pentru această categorie de companii la 2% (mai mult de doi angajaţi), 2,2% pentru un singur angajat şi 2,5% pentru firmele fără angajaţi cu contracte de muncă.

Companiile cu cifre de afaceri pe an între 100.000 de lei şi 1 miliard de lei ar urma să plătească o cotă standard de 2% din cifra de afaceri începând de anul viitor.

Dacă firma are un singur angajat, cota de impozitare urcă la 2,2% din cifra de afaceri, iar dacă nu are niciun angajat se va impune 2,5% din cifra de afaceri.

Din anul 2016, cota standard de impozitare ar urca la 3%, cu nivelele de 3,3% la un angajat şi 3,75% la firmele fără angajaţi din această categorie.

La cifre de afaceri pe an între 10.000 de lei şi 100.000 de lei, firmele ar urma să plătească un impozit standard de 3% din cifra de afaceri anul viitor şi 4,5% în 2016.

La fel ca în celelalte paliere valorice, cota standard creşte cu 10% dacă firma are doar un angajat şi cu 20% dacă firma nu are angajaţi.

Cele mai înalte rate de impozitare sunt preconizate pentru firmele cu cifre de afaceri de sub 10.000 de lei pe an (circa 2.250 euro), pentru care cota standard ar fi de 4% în 2015 şi 6% în 2016.

Firmele cu o cifră de afaceri de sub 10.000 lei pe an şi un singur angajat ar urma să plătească 4,4% anul viitor şi 6,6% în 2016, în timp ce pentru firmele fără angajaţi cota ar fi de 5% în 2015 şi 7,5% în 2016.

Eliminarea impozitului pe profit, doar ca excepţie

Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru Mediafax că principala problemă în implementarea acestui model de impozitare o reprezintă chiar legislaţia comunitară, care nu permite statelor membre înlocuirea impozitului pe profit decât ca excepţie.

Concomitent, Finanţele ar urma să reducă impozitul pe dividende cu 5 puncte procentuale, de la 16% la 11%, ceea ce ar încuraja companiile să înregistreze profit.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc