Discuţiile pentru un nou acord cu FMI vor începe în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boardul Fondului nMonetar Internaţional a decis ca discuţiile preliminare pentru alt acord cu România să înceapă în octombrie, odată cu cea de-a şasea evaluare a acordului stand-by aflat în derulare, iar forma de colaborare să fie perfectată la începutul anului viitor.

"S-a decis în Consiliul Director că vor exista discuţii preliminare în octombrie privind un nou acord cu România, astfel încât la începutul anului viitor să se stabilească forma exactă de înţelegere", a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, citat de Mediafax.

Şeful diviziei Comisiei Europene pentru Cehia, România, Polonia şi Slovacia, Laurent Moulin, a declarat, miercuri, că dacă România va semna un nou acord cu FMI atunci acesta va fi unul comun cu Uniunea Europeană.

Traian Băsescu a declarat, marţi, în Parlament că în 2011 România va semna un nou acord cu FMI, deoarece nimeni nu vrea să ne împrumute pe termen lung.

Precizări privind structura viitorului acord a făcut şeful statului miercuri la postul public de radio. Acesta a precizta că "în niciun caz" FMI nu va mai finanţa, în viitorul acord, deficitul bugetului de stat al României, aşa cum se întâmplă în prezent, afirmând că noul angajament va fi "cel mai probabil un aşa numit acord de precauţie".

România are un acord în derulare cu FMI, UE şi Banca Mondială în valoare de 20 de miliarde de euro.

FMI a aprobat vineri eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, de peste 900 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României.

România a primit până acum tranşe în valoare de 10,7 miliarde de euro de la Fond, 3,65 miliarde de euro de la Comisie şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG