Digi Mobil vrea să taxeze clienţii cu 6 euro/GB, pentru internetul consumat în roaming

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de telefonie mobilă Digi Mobil, parte a grupului RCS&RDS, vrea să aplice un tarif de circa 6 euro/GB pentru internetul mobil consumat în roaming şi aşteaptă acordul de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Din data de 15 iunie, tarifele de roaming au fost eliminate, în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE). Minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în aceste zone se scad din resursele naţionale incluse, urmând ca, după epuizarea acestora, consumul să fie taxat la fel ca în România, în afara propriei reţele, a anunţat recent ANCOM.

În cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 euro/GB, fără TVA.

Digi Mobil nu poate încă aplica niciun tarif clienţilor pentru traficul de date efectuat în UE pentru că aşteaptă acordul ANCOM, potrivit vicepreşedintelui RCS&RDS, Valentin Popoviciu. Cu toate acestea, compania vrea să aplice clienţilor un tarif de 6 euro/GB.

„Am trimis solicitare la ANCOM, aşteptăm răspuns. Noi plătim operatorilor europeni tariful standard de 7,7 euro/GB, vrem să aplicăm clienţilor un tarif de circa 6 euro/GB”, a afirmat Popoviciu.

Dacă pierderile companiei din acest serviciu vor depăşi 3% din profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare), compania poate obţine acordul pentru a taxa suplimentar clienţii.

„În Finlanda există deja operatori care au obţinut, într-un timp foarte scurt, acordul de a aplica clienţilor tariful întreg, de 7,7 euro/Gb”, a afirmat Popoviciu.

Potrivit noilor reglementări europene, clienţilor care depăşesc utilizarea rezonabilă a serviciului de roaming în UE li se pot aplica anumite suprataxe, în plus faţă de tarifele naţionale, dar valoarea acestor suprataxe nu poate depăşi un anumit plafon.

Astfel, se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal dacă un utilizator nu prezintă, la cererea furnizorilor, o dovadă privind reşedinţa obişnuită sau existenţa unor legături stabile cu România şi dacă, într-o perioadă de monitorizare de cel puţin patru luni, se înregistrează, pe o anumită cartelă SIM, în mod cumulativ atât consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cât şi prezenţă (conectare la reţea) mai mare în roaming în UE faţă de nivelul naţional.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum au descoperit ucrainenii baza operatorilor de drone de elită Rubicon. Greșeala făcută de televiziunea rusă
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Ce salarii încasează angajații Primăriei Capitalei. Stelian Bujduveanu: „Sunt cele mai mari din administraţia publică locală”