Diamantele îşi pierd strălucirea în faţa pietrelor preţioase colorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile preferă tot mai des pietrele preţioase colorate în locul diamantelor. FOTO: Reuters

În ultimii opt ani, preţul rubinelor şi al safirelor a crescut surprinzător de mult, depăşind ritmul creştere al preţului diamantelor. Aceste pietre preţioase sunt mai accesibile decât diamantele şi au avantajul de a fi colorate şi preferate de multe dintre celebrităţi, ceea ce influenţează alegerile femeilor din toată lumea.

Atunci când bărbaţii aleg o bijuterie încrustată cu pietre preţioase pentru partenerele lor, aleg de cele mai multe ori diamantul. Însă atunci când femeile îşi aleg singure bijuteriile, din ce în ce mai multe reprezentante ale sexului frumos vor cel puţin o piatră preţioasă colorată: un rubin, un safir sau un smarald, este de părere Vashi Dominguez, fondatorul companiei Diamond Manufactures.

Expertul s-a arătat convins că preţurile sunt influenţate, în prezent, de alegerile femeilor, potrivit BBC.

„Am o anumită predilecţie pentru culoare – ametist şi rubin”, a spus Georgina Rycyk, manager al unui magazin din Hatton Garden, centrul comerţului cu bijuterii din Marea Britanie. Multe alte cliente urmează aceleaşi preferinţe, chiar dacă vor ca inelul de logodnă să aibă totuşi un diamant.

Cererea de pietre preţioase colorate a crescut simţitor începând cu 2010, potrivit lui Dominguez, ceea ce afectează vânzările de diamante. „Asta se datorează femeilor care conduc piaţa”, a spus expertul. „Chiar şi în China.”

Georgina Rycyk crede că majoritatea bărbaţilor nu cunosc preferinţele partenerelor lor atunci când aleg bijuterii. „Dacă aş intra într-un magazin de articole sportive să aleg o pereche de încălţăminte pentru fotbal, nu aş avea nicio idee ce ar trebui să cumpăr”, a spus aceasta. „Este exact acelaşi lucru atunci când bărbaţii vor să cumpere bijuterii”.

Ştiinţă inexactă

Preţul pietrelor preţioase reflectă popularitatea lor în creştere, care se răspândeşte în toată lumea. Site-ul Gemval.com, care pretinde că oferă primul instrument online din lume pentru evaluarea pietrelor preţioase, arată că preţul safirelor a crescut cu 37% din ianuarie 2006-2013.

De asemenea, rubinele sunt mai scumpe cu 47% faţă de acum şase ani. Preţul smaraldelor a crescut semnificativ în 2005, însă între 2006-13 a câştigat un avans de doar 6%. În comparaţie, preţul unui diamant de un carat a crescut cu 32% din 2006 până în prezent.

 Inelul de logodnă cu safir al Catherinei Middleton, dăruit de soţul ei Prinţul William. FOTO: Reuters

Astfel, cifrele arată că pietrele preţioase colorate au depăşit ritmul scumpirii diamantelor, în ultimii şase ani. Însă ştiinţa stabilirii preţurilor acestor minerale nu este exactă.

„Problema pietrelor preţioase colorate este că nu există sistem de comparaţie”, care să permită evaluarea obiectivă, a spus Martin Rapaport, preşedintele Rapaport Group, companie care întocmeşte indicele RapNet Diamond. „Dar dacă vrei un rubin sau un smarald de înaltă calitate, atunci vor concura cu diamantele”, a adăugat expertul.

Clasicul nu se demodează

Avântul acestor bijuterii colorate a fost încurajat şi de celebrităţi din Europa şi de peste ocean, care nu ratează nicio ocazie să-şi arate pietrele preţioase.

Actriţele Penelope Cruz şi Elizabeth Hurley au ambele inele cu safir, în timp ce colegele de breaslă Halle Berry şi Angelina Jolie au ales smaraldul.

Nu mai puţin importantă este influenţa Catherinei Middleton, ducesa de Cambridge, care poartă inelul de logodnă moştenit de la Prinţesa Diana, decorat cu un safir. „Înaintea lui Kate, toată lumea cumpăra inele cu un singur diamant”, a spus Chloe Fuller, manager de vânzări din Hatton Garden.

„Dar acum multe dintre prietenele mele au inele cu safir asemănătoare. Sunt clasice şi nu se demodează niciodată”, a subliniat Fuller.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum