Despăgubiri de 75 milioane euro pentru fermierii afectaţi de secetă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

0
Publicat:

Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul normelor privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 și 2022.

37 de judeţe au fost afectate de secetă, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit datelor transmise de CE, măsura, cu un buget de aproximativ 75 milioane de euro (aproximativ 365,6 milioane de lei), este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz și rapiță direct afectați de seceta severă.

Pentru a putea beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să își fi pierdut peste 30% din culturi ca urmare a secetei.

În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe proporționale cu daunele suferite, pe baza rapoartelor privind daunele aduse culturilor.

În cazul unei pierderi totale a culturilor lor, beneficiarii au dreptul la un ajutor în valoare de aproximativ 305 euro/ha (1.500 lei/ha), care să nu depășească 40% din costurile eligibile. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2022.

Comisia Europeană a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care le permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții, precum și în temeiul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale.

Astfel, Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a compensa producătorii agricoli români pentru pierderile suferite ca urmare a acestui fenomen meteorologic extrem. În plus, Totodată, Comisia a concluzionat că schema este proporțională, întrucât se limitează la minimul necesar, și că nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale în UE.

1,2 milioane de hectare afectate de secetă

Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii, suprafaţa totală afectată de secetă comunicată până luni este de 1.276.953 hectare, în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Principalele culturi însămânţate în toamna anului trecut afectate de secetă sunt cele de grâu, triticale - 190.291 ha, orz, orzoaică, ovăz, secară - 32.117 ha şi rapiţă - 26.813 ha.

Culturile de primăvară cele mai afectate sunt porumbul - 581.439 ha, floarea soarelui - 306.205 ha, soia - 42.772 ha şi plantele furajere - 57.032 ha.

Au raportat culturi afectate de secetă judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Ministerul Agriculturii a anunţat pe 17 noiembrie că peste 16.000 de fermieri afectaţi de seceta pedologică, pe o suprafaţă de circa 250.000 hectare de culturi înfiinţate în toamna anului 2021, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant financiar în valoare de 365 de milioane de lei.

Ajutorul va fi de maximum 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100%, prevăzut în procesul - verbal de constatare şi evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuantumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător şi se obţine prin înmulţirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026