Depozit uriaș de metale, minerale și pământuri rare, descoperit pe fundul mării într-o țară europeană

0
Publicat:

O cantitate „substanţială" de metale şi minerale, variind de la cupru la metale denumite „pământuri rare", a fost descoperită în urma unui studiu norvegian pe fundul mării din zona platoului continental extins al Norvegiei, au anunţat autorităţile, vinerea trecută, în cadrul primelor estimări oficiale, transmite CNN Business.

Norvegia a descoperit un zăcământ de „pamanturi rare”, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, aceste resurse sunt foarte solicitate pentru rolul pe care îl joacă în tranziția către o economie mai ecologică.

Ţara nordică, un important exportator de petrol şi gaze, analizează deschiderea zonelor offshore pentru mineritul de adâncime, un proces ce necesită aprobarea Parlamentului şi a stârnit îngrijorări legate de mediul înconjurător.

Dintre metalele găsite pe fundul mării în zona de studiu, magneziul, niobiul, cobaltul şi „pământurile rare" se regăsesc pe lista cu minerale critice a Comisiei Europene", a declarat Direcţia Norvegiană a Petrolului (NPD), care a condus studiul.

O estimare a resurselor, care acoperă zone îndepărtate din Marea Norvegiei și Marea Groenlandei, a arătat că există 38 de milioane de tone de cupru, aproape dublul volumului extras la nivel global în fiecare an, și 45 de milioane de tone de zinc acumulate în sulfuri polimetalice.

Sulfurile, denumite şi „fumător negru", se găsesc de-a lungul riftului din zona mediană a oceanului, unde magma din mantaua Pământului ajunge la fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri, informează CNN Business.

Sursa citată menționează că, aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu şi 3,1 milioane de tone de cobalt se estimează că s-ar afla în crustele de mangan crescute pe stratul iniţial de rocă de-a lungul a milioane de ani, dar şi 1,7 milioane de tone de ceriu, un „pământ rar" folosit în aliaje.

Conform specialiștilor, crustele de mangan ar conţine şi alte „pământuri rare", cum ar fi neodim, ytriu şi disprosiu.

Mineralele rare, scumpe, cum ar fi neodimul şi disprosiul, sunt extrem de importante pentru magneţii din turbinele eoliene şi motoarele vehiculelor electrice", a precizat NPD.

Efectul asupra mediului

Grupurile ecologiste au cerut Norvegiei să-și amâne explorarea minerală din fundul mării până când vor fi efectuate mai multe studii pentru a înțelege organismele care trăiesc pe fundul mării și impactul mineritului asupra acestora.

Există „o mare lipsă de cunoștințe” despre oceanele adânci, unde pot fi găsite specii noi și nedescoperite, a declarat Institutul de Cercetări Marine din Norvegia într-o scrisoare de consultare.

Autoritatea internațională a fundului mării, organismul afiliat ONU care supraveghează sectorul minier de adâncime, este așteptat să anunțe reglementări pentru industria în curs de dezvoltare în iulie.

Mulți oameni de știință au avertizat că exploatarea în mare adâncime ar putea avea implicații uriașe și ireversibile pentru ecosistemul fragil.

NPD a mai spus că estimările sale arată că resursele „există” și sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili cât de multe dintre acestea ar putea fi recuperate cu un impact acceptabil asupra mediului.

Zăcământul din Suedia

Descoperirea norvegiană urmează anunțului tot din ianuarie făcut de compania minieră suedeză LKAB care a găsit cel mai mare zăcământ de oxizi de pământuri rare din Europa în nordul îndepărtat al țării.

Piața pământurilor rare este dominată de China, însă nu este în prezent exploatată în Europa, lăsând-o dependentă de importuri.

„Aceasta este o veste bună, nu numai pentru LKAB, regiunea și poporul suedez, ci și pentru Europa și climă”, a declarat Jan Moström, președinte și CEO al grupului LKAB, într-un comunicat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026