Delgaz Grid a identificat circa 400 de cazuri de consum fraudulos de energie în primul trimestru din 2024

0
Publicat:

Circa 400 de cazuri de potenţial consum fraudulos, de aproximativ 5,9 milioane kWh, cu un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei, au fost identificate în primul trimestru din acest an, arată o statistică publicată, vineri, de Delgaz Grid.

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primul trimestru din acest an un număr de 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la reţeaua de energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă în cazurile descoperite se ridică la circa 5,9 milioane kWh, cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei.

Pe parcursul anului trecut, în reţeaua Delgaz Grid au fost înregistrate 1.509 de cazuri de consum fraudulos, în creştere faţă de anii precedenţi, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. În această marjă, cantitatea de energie sustrasă a fost de aproximativ 24 de milioane de kWh, la o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

„Consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal. De aceea, pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate. Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile. Compania noastră nu tolerează aceste practici ilegale. De aceea, acţiunile de identificare şi limitare a consumului fraudulos derulate de specialiştii Delgaz Grid au caracter permanent. Consumatorii pot sesiza situaţiile de potenţial consum fraudulos la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secţie de poliţie”, notează compania, într-un comunicat de presă.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro, în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate, şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model