Deficitul comercial a crescut în februarie pentru prima oară în ultimele 16 luni. Importurile au urcat cu 14%, mai rapid decât exporturile, care au avansat cu 12%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat, în februarie, un deficit comercial de 314,8 milioane de euro, cu 106,4 milioane de euro mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, după ce importurile au urcat cu 14% în euro, mai rapid decât exporturile (12%), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). Aceasta este prima creştere din ultimele 16 luni, ultimul avans al deficitului comercial lunar fiind înregistrat în octombrie 2012.

Astfel, în februarie 2014, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 19,5 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro), iar importurile CIF au însumat 20,9 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro).

Comparativ cu aceeaşi lună din 2013, exporturile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în lei şi cu 12% în euro, iar importurile au urcat cu 17,1% în lei şi cu 14% în euro.

Faţă de ianuarie, exporturile s-au majorat cu 10,1% la valori exprimate în lei şi cu 10,2% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 10,9% în lei şi cu 11,1% în euro.

În primele două luni ale acestui an, exporturile FOB au fost de 37,28 miliarde lei (8,3 miliarde euro), iar importurile CIF s-au situat la 39,8 miliarde lei (8,8 miliarde euro euro).

Comparativ cu perioada ianuarie-februarie 2013, exporturile au crescut cu 12% în lei şi cu 9,2% în euro, iar importurile au urcat cu 12,2% în lei şi cu 9,4% în euro.

Deficitul comercial din intervalul menţionat a fost de 2,5 miliarde de lei (566 de milioane de euro), mai mare cu 323,2 milioane de lei (58,8 milioane de euro) decât cel înregistrat în perioada ianuarie-februarie 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primele două luni a fost de 26,6 miliarde de lei (5,9 miliarde de euro) la expedieri şi de 29,7 miliarde de lei (6,6 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând 71,4% din total exporturi şi 74,6% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri în perioada analizată s-a situat la 10,6 miliarde lei (2,3 miliarde euro) la exporturi şi de 10,1 miliarde lei (2,24 miliarde euro) la importuri, reprezentând 28,6% din total exporturi şi 25,4% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,4% la export şi 34,6% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi respectiv 29,7% la import).


Mai puteţi citi: 

Exporturile au crescut cu 6,3% în ianuarie, reducând deficitul balanţei comerciale la un nou minim istoric. România a avut, în ianuarie, un deficit comercial de 249 de milioane de euro, mai mic cu 49,8 milioane de euro decât cel înregistrat în ianuarie 2013. Exporturile au crescut cu 6,3% în euro, mai rapid decât importurile (4,6%), anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

Agricultura şi industria echipamentelor auto au fost în 2013 motorul exporturilor. Producţia agricolă foarte bună şi livrările de echipamente pentru automobile au dus exporturile la un maxim istoric de 2,4 miliarde de dolari. Experţii susţin însă că Republica Moldova nu are ce exporta

Ţările care provoacă cel mai mare deficit comercial Republicii Moldova: Ucraina, China şi România sunt în frunte. Exporturile Republicii Moldova au crescut cu circa 11% în anul 2013, dar avansul, deocamdată, nu modifică din temelii pieţele, iar importurile sunt de 2,5 ori mai mari. Anul trecut deficitul comercial s-a majorat cu 1,4% şi a ajuns la circa 3,1 miliarde de dolari

Premieră istorică: exporturile de alimente au egalat importurile în 2013. În 2013, pentru prima dată după Revoluţie, valoarea produselor agroalimentare trimise peste graniţă a depăşit pragul de 4 miliarde de euro, ajungând din urmă achiziţiile-record de alimente de la străini.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate