Deficitul comercial a crescut cu 18%, după primele cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat după primele cinci luni ale acestui an un deficit comercial de 4,47 miliarde euro, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ritmul este însă mai scăzut faţă de cel din primele patru luni, de 20,3%.

România a exportat, în primele cinci luni, mărfuri în valoare de 19,6 miliarde euro în Uniunea Europeană, adică 75,7% din total, şi a importat de 23 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, 76% din totalul importurilor, arată datele preliminare publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În comerţul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în perioada ianuarie-mai: exporturile în afara UE au fost de 6,26 miliarde euro, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 7,27 miliarde euro.

Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele cinci luni din acest an, cu 47,9% la export şi 36,9% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,7% la export şi 30,7% la import.

Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 7% din exporturi şi 9% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,6% din exporturi şi 13,4% din importuri.

Pe plus în mai

În luna mai, atât exporturuile, cât şi importurile au crescut.

În mai, exporturile de mărfuri româneşti au avansat cu 19,3%, până la 5,58 miliarde euro, ritm peste cel al importurilor. Importurile au avansat în mai cu 18% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 6,68 miliarde euro.  

În urma acestei evoluţii, deficitul comercial al României a fost în mai de 1,1 miliarde euro, în creştere cu 12,8% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut. 

În 2016, exporturile au crescut cu 5,1% faţă de anul anterior, până la 57,39 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 7%, la 67,34 miliarde euro.

Deficitul comercial din 2016 a fost de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% faţă de 2015.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei