Deficitul bugetar a scăzut la mai mult de jumătate în primele patru luni din 2026, salvat de fondurile europene

0
Publicat:

Deficitul bugetar a scăzut la mai mult de jumătate în primele patru luni din acest an, față de perioada similară a anului trecut, în parte datorită creșterii veniturilor cu 12% și a diminuării cheltuielilor publice cu 3,2%. La reducerea deficitului au contribuit în mare parte investițiile finanțate din fonduri europene și PNRR care au crescut cu peste 34%, rămânând principalul sprijin pentru economie.

Deficitul bugetar s-a redus considerabil. Foto arhivă

Execuția bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 23,95 mld lei, respectiv 1,17% din PIB, comparativ cu deficitul de 55,97 mld lei (2,92% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025. Astfel, deficitul bugetar s-a redus cu peste 32 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 1,75 puncte procentuale ca pondere în PIB, marcând una dintre cele mai importante ajustări bugetare din ultimii ani.

Comparativ cu ultimii doi ani, execuția bugetară la patru luni indică o schimbare semnificativă de traiectorie în dinamica deficitului bugetar și în structura finanțelor publice. Deficitul bugetar s-a redus de la 3,24% din PIB în primele patru luni din 2024, la 2,92% din PIB în 2025 și la 1,17% din PIB în 2026. În termeni nominali, deficitul a coborât de la 57,3 miliarde lei în 2024 și 56 miliarde lei în 2025, la 23,95 miliarde lei în 2026.

Deficitul bugetar, redus cu 32 de miliarde de lei

Astfel, după o perioadă în care ajustarea bugetară a fost limitată, execuția din 2026 marchează prima corecție fiscală de amploare, cu o reducere a deficitului de peste 32 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut și de peste 33 miliarde lei comparativ cu anul 2024.

„Execuția la patru luni confirmă intrarea României pe o traiectorie clară de consolidare fiscală, una dintre cele mai consistente corecții bugetare din Uniunea Europeană în această perioadă. Aceasta vine ca urmare a unui efort important, însă contextul actual solicită în continuare precauție şi exigență în gestionarea fondurilor publice.

Consolidarea fiscală are loc într-o economie cu cerere internă mai slabă și inflație ridicată, ceea ce impune un control strict al cheltuielilor curente și accelerarea absorbției fondurilor europene. În același timp, investițiile finanțate din fonduri europene și PNRR sunt cele care susțin economia în această perioadă de ajustare”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, reducerea deficitului a fost realizată fără blocarea investițiilor publice, ceea ce este esențial pentru menținerea creșterii economice și protejarea proiectelor strategice ale României.

„Acesta este echilibrul pe care trebuie să îl păstrăm: disciplină fiscală, absorbție accelerată de fonduri europene și protejarea proiectelor care susțin dezvoltarea. Pentru anul 2026, obiectivul rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB în termeni cash, în linie cu angajamentele asumate în cadrul european. Menținerea acestei traiectorii este foarte importantă pentru reducerea vulnerabilităților macroeconomice, păstrarea încrederii investitorilor și crearea spațiului necesar pentru investiții”, a spus ministrul.

Execuția bugetară publicată de Ministerul Finanțelor arată că ajustarea fiscală are loc în condițiile menținerii unui nivel record al investițiilor publice.

„Prin urmare, execuția bugetară din 2026 indică faptul că România încearcă să realizeze simultan trei obiective dificile: reducerea deficitului bugetar, menținerea unui nivel foarte ridicat al investițiilor publice și accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR, într-un context caracterizat de costuri mai ridicate de finanțare și presiuni economice mai mari decât în anii precedenți”, a informat ministerul.

Rezultatul reflectă două evoluții importante: creșterea veniturilor bugetare, susținută de măsurile fiscale adoptate anul trecut, și menținerea disciplinei pe cheltuielile curente, în special în zona cheltuielilor de personal și a asistenței sociale.

În același timp, investițiile publice au rămas la un nivel ridicat, ajungând la peste 31 miliarde lei în primele patru luni. Aproximativ trei sferturi din aceste investiții sunt finanțate din fonduri europene și PNRR, confirmând rolul fondurilor europene ca principal motor de susținere a economiei într-o perioadă de consolidare fiscală.

Plățile pentru proiectele finanțate din fonduri europene și PNRR au crescut cu peste 34% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce arată accelerarea absorbției și schimbarea structurii investițiilor publice către proiecte susținute din resurse europene.