Declaraţie de avere: şeful interimar al Fiscului, Daniel Diaconescu, câştigă 7.200 de lei lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANAF are un şef interimar începând din 11 februarie

Daniel Diaconescu, directorul Direcţiei Informaţii Fiscale, numit joi de premier să asigure interimatul conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în locul lui Gelu Diaconu, a câştigat în 2014 un salariu de 7.200 de lei lunar şi o indemnizaţie de 18.000 lei de la Loteria Română. Interimarul are două case, două terenuri şi două maşini.

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe Daniel Diaconescu ca preşedinte interimar al Fiscului la scurt timp după ce a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Gelu Diaconu şi a vicepreşedintelui Mihai Gogancea-Vătăşoiu.

Daniel Diaconescu a condus până la acest moment Direcţia Informaţii Fiscale din cadrul ANAF.

Câştiguri de la Fisc şi de la Loterie

Potrivit declaraţiei sale de avere din mai 2015, noul şef al Fiscului a avut un venit anual de 87.036 lei din funcţia de director general, ceea ce înseamnă că a primit un salariu de circa 7.200 de lei pe lună. În declaraţia din mai 2011, venitul anual se ridica la 78.870 de lei.

El a mai câştigat în 2014 o indemnizaţie de 17.837 de lei de la Compania Naţională Loteria Română pentru poziţia de membru în Consiliul de Administraţie.

Diaconescu deţine împreună cu soţia două terenuri intravilane în judeţul Argeş, unul de 4.400 de metri pătraţi din anul 2004, iar celălalt cu o suprafaţă de 2.648 de metri pătraţi, din anul 2010.

Totodată, cei doi au un apartament în Bucureşti de 81 de metri pătraţi, din anul 2006, iar soţia mai are o casă de locuit în Valea Mare din anul 1988, cu o suprafaţă de 88 de metri pătraţi.

Noul şef al ANAF are două autoturisme, un BMW din anul 2009 şi un Peugeot din 2012.
Diaconescu mai figurează în declaraţia de avere cu un credit contractat în 2007, în valoare de 38.000 de euro, cu scadenţă în 2032.

Foştii şefi ai ANAF, urmăriţi penal

Premierul Dacian Cioloş a confirmat joi la prânz că îl va demite pe Gelu Diaconu precizând că aşteaptă o propunere de înlocuire de la ministrul de Finanţe.

Primul-ministru a subliniat că ''este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF'', pentru ca aceasta să rămână o ''structură credibilă''.

Diaconu, a refuzat joi cererea ministrului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu, drept "kafkian".

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut miercuri seara demisia preşedintelui şi vicepreşedintelui ANAF, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Diaconu şi Gogancea-Vătăşoiu sunt urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, potrivit DNA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG