De mâine se va putea circula pe încă un tronson al primului drum expres din România

0
Publicat:

Circulaţia pe tronsonul Valea Mare - Coloneşti, al drumului expres Craiova - Piteşti, se va deschide sâmbătă, începând cu ora 12:00, a anunţat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Mâine se deschide un nou tronson din primul drum expres românesc Foto: DRDP Craiova

Potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, lucrările pentru noul tronsol al primului drum expres din România au fost finalizate cu șase luni înainte de termen.

Mâine, la ora 12:00, deschidem circulaţia pe încă un tronson al primului drum expres din România (Craiova - Piteşti)! Lucrările pe cei 31,75 km ai tronsonului 3 (Valea Mare - Coloneşti) ai DEx12 sunt finalizate cu 6 luni mai devreme faţă de termenul contractual”, a notat Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Şeful CNAIR a subliniat că, astfel, de sâmbătă se va putea putea circula pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robăneşti şi Valea Mare, în condiţiile în care cei 39,85 km ai tronsonului Robăneşti - Valea Mare au fost deschişi în totalitate în vara anului trecut.

Asocierea SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Consitrans SRL s-a mobilizat foarte bine şi pe acest proiect pentru finalizarea căruia a avut la dispoziţie 36 de luni şi 782,45 milioane de lei, fără TVA (finanţare asigurată prin POIM)”, a adăugat el.

Secretarul de stat în Transporturi, Ionel Irinel Scrioșteanu, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că aproape 1000 de muncitori au lucrat pe șantier în două schimburi și că se aflau la data de 17 decembrie în faza finala cu lucrările.

Tronsonul cuprins între Slatina și Colonești are 31,75 km și este realizat de Asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL. Drumul va fi deschis circulației aproape integral, cu o descărcare provizorie la Colonești, acolo unde drumul expres va trece pe sub DN65.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!