De ce vor grecii să închirieze Acropole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grevele şi imaginea proastă pe plan internaţional au lovit industria turistică elenă, motiv pentru care oficialii de la Atena iau în calcul închirierea vestigiilor de pe Acropole.

În urmă cu mai bine de un an, un titlu din presa germană stârnea indignare şi revoltă în rândul grecilor, oficiali şi populaţie deopotrivă. „Vindeţi-vă insulele, greci faliţi! Şi vindeţi şi Acropole!", titra cotidianul „Bild". Nu era o idee a jurnaliştilor. Materialul se baza pe interviul acordat de Frank Schaeffler, finanţist membru al partidului liberal FDP, care face parte din aceeaşi coaliţie.

Propunerea a fost preluată rapid şi de alţi parlamentari germani. „Cei aflaţi în insolvenţă trebuie să vândă tot ceea ce este necesar pentru a-şi putea achita creditorii. Grecii deţin clădiri, companii şi insule nelocuite, care ar putea fi folosite pentru rambursarea datoriilor", declara şi Josef Schlarmann, membru al coaliţiei de guvernare condusă de Angela Merkel.

„Nu suntem de vânzare!"

Declaraţiile au fost luate ca un adevărat afront la Atena, unde, la scurt timp, protestatarii au început să poarte pancarte pe care scria „Nu suntem de vânzare!".

Acum, grecii au dat indignarea pe simţ practic şi vin chiar ei cu planul de afaceri. Gerasimos Giakoumatos, parlamentar elen, membru al partidului conservator Noua Democraţie şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat luni că Acropole şi alte situri arheologice aflate în patrimoniul statului ar putea fi închiriate pentru a aduce bani în vistieria statului.

„Ar trebui să închiriem Acropole şi alte situri pentru a creşte veniturile statului cu demnitate, şi nu să tăiem salarii şi pensii", a spus parlamentarul într-un interviu acordat unui post local de radio. Acesta a subliniat că este necesar ca angajaţii din Ministerul Culturii să nu mai protesteze, întrucât grevele lor au împiedicat mii de turişti să viziteze obiectivele elene în ultimul an. „Este mai umilitor atunci când vizitatori din China, Finlanda sau Ecuador ajung la Atena doar pentru a găsi Partenonul închis din cauza grevelor", a adăugat Giakoumatos. În joc este o industrie cu un aport de 18% la Produsul Intern Brut. Înainte de izbucnirea crizei, peste 16 milioane de turişti vizitau anual Grecia, însă numărul acestora a scăzut cu aproximativ 20% de când au început problemele.

Unul din cinci greci lucrează în turism

19% din forţa de muncă a ţării lucrează în domenii care au legătură cu turismul, ceea ce înseamnă că unul din cinci greci apţi de muncă sunt afectaţi de eventualele probleme prin care trece industria. Acropola din Atena este considerat cel mai cunoscut obiectiv turistic elen, iar „emblemele" sale sunt Partenonul şi Erehteionul, ambele temple dedicate zeiţei Atena. Locul era vizitat, în medie, de 1,4 milioane de turişti anual.

De la izbucnirea crizei, Acropole a fost închis de mai multe ori din cauza protestelor, iar numărul vizitatorilor a scăzut la 995.000, potrivit datelor agenţiei de statistică a Greciei. Preţul unui bilet de intrare se ridică la aproximativ 12 euro. Pentru a impulsiona turismul, operatorii au început să aplice reduceri semnificative.

Planurile le sunt nimicite însă de greve şi, mai nou, de posibilitatea destrămării zonei euro. Touroperatorul german TUI a purtat deja negocieri cu hotelierii greci pentru a găsi modalităţi de plată în cazul dispariţiei euro.

"Ar trebui să închiriem Acropole şi alte situri pentru a creşte veniturile statului cu demnitate, şi nu să tăiem salarii şi pensii. ''
Gerasimos Giakoumatos,  parlamentar elen

18
% este aportul industriei turistice în Produsul Inter Brut al Greciei.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali