De ce pierde România în relația economică cu China: „Acolo e un fel de lagăr de concentrare care produce ieftin”

Relația comercială cu China a devenit o problemă structurală acută pentru economia românească, responsabilă pentru aproximativ un sfert din deficitul total de cont curent al țării. România importă anual bunuri în valoare de aproximativ 8,6 miliarde de euro, în timp ce exporturile autohtone către gigantul asiatic abia ating pragul de 600 milioane de euro. Profesorul de economie Cristian Păun explică mecanismele din spatele acestui decalaj uriaș, de la „dumpingul social” și lipsa pensiilor pentru muncitorii chinezi, până la costurile ascunse ale poluării.

Discrepanța dintre importuri și exporturi nu este doar o problemă de conjunctură, ci rezultatul unor politici economice profund diferite. Analiza structurii acestui deficit scoate la iveală o realitate dură pentru producătorii europeni, obligați să joace după reguli stricte în fața unui competitor care ignoră standardele de mediu și sociale. Cristian Păun atrage atenția că deficitul anual de 8 miliarde de euro în relația cu China are la bază un mercantilism agresiv manifestat de Beijing nu doar în raport cu România, ci la nivel global.

Sărăcia din China blochează exporturile românești

Un aspect mai puțin discutat este legătura directă dintre puterea de cumpărare a chinezului de rând și imposibilitatea companiilor europene de a exporta masiv acolo. Deși China este o superputere la nivel macro, la nivel micro, populația nu dispune de resursele necesare pentru a consuma bunuri de import.

„Jumătate din populația Chinei este la limita sărăciei, în zona rurală. Nu toată China o duce bine. Doar o parte a Chinei este beneficiara acestei bunăstări. Și atunci, cumva, ei nici nu prea cumpără lucruri din afara Chinei, pentru că nu au putere de cumpărare, deoarece nu sunt o țară bogată la nivel de populație de rând. Și ne trezim că, practic, ei vând foarte mult în afara Chinei, inclusiv la noi, și cumpără foarte puțin de la noi și din alte părți, care au o balanță comercială excedentară, nu doar cu noi”, detaliază Cristian Păun.

„Un fel de gulag mai extins”: Secretul costurilor mici

Competitivitatea prețurilor chinezești ridică semne de întrebare majore legate de etica muncii și drepturile omului. Cristian Păun consideră că principalul motor al prețurilor imbatabile ale produselor chinezești îl reprezintă mediul de producție. Mai exact, regimul politic autoritar permite o exploatare a forței de muncă imposibil de replicat într-o democrație europeană.

„Tot ceea ce produce China produce cu niște costuri foarte mici, pentru că acolo e, de fapt, un fel de lagăr de concentrare, un fel de gulag mai extins, lipsit de libertate. China este o țară comunistă, o țară unde nu prea mișcă nimeni în materie de cârjeneală sau libertate. Acolo oamenii o duc destul de prost și reușesc să producă cu costuri foarte mici, și sunt și foarte mulți”, arată economistul.

Avantajul de 25%: Lipsa pensiilor publice

Dincolo de condițiile generale de muncă, există un calcul matematic precis care dezavantajează producătorul român: taxele sociale. În România, sistemul de pensii adaugă un cost semnificativ la fiecare salariu plătit, cost care se reflectă în prețul final al produsului. China nu are această povară socială în structura sa de costuri, ceea ce creează un avantaj competitiv imediat și masiv.

„Apropo de diferențe de cost al muncii: în China nu există pensie publică. La noi, ca să cotizăm la sistemul public de pensii prin salariul nostru, din start, douăzeci și cinci la sută din salariu se duce doar pe sistemul public de pensii. Chinezii se descurcă cum pot la bătrânețe. Din start, un chinez va fi mai ieftin cu douăzeci și cinci la sută decât un român, doar prin faptul că el nu are sistem public de pensii. Ca să vă dați seama ce înseamnă acel dumping social”, subliniază Cristian Păun.

Poluarea inclusă în preț

Un alt pilon al prețurilor scăzute este ignorarea normelor de mediu. În timp ce Europa și România investesc sume enorme în energie verde și reducerea emisiilor, China continuă să producă ieftin, dar cu costuri uriașe pentru mediu. Economistul avertizează că, deși prețul la raft este mic, costul real este suportat de întreaga planetă.

„Pentru ei nu contează partea de poluare, nu contează costul energiei și modul în care produc energie. Ei nu sunt cu energie verde, nu sunt cu ceea ce ne chinuim noi să facem: protecția mediului înconjurător. Nu au aceste costuri suplimentare pe care noi le avem, pentru că la noi orice producție este foarte sever controlată pe tot ceea ce înseamnă emiteri de gaze cu efect nociv. (...) Nu poți să muți poluarea doar prin mecanismul prețurilor mai mici la chinezi, care fac și dumping social, și dumping ecologic. Pământul, până la urmă, e unic și noi și chinezii trăim pe el”, explică Cristian Păun.

Capcana protecționismului: „Ne sărăcește pe toți”

În fața acestei concurențe inegale, tentația autorităților este de a impune taxe vamale și bariere comerciale. Anul acesta, România a introdus o taxă de 25 lei pentru coletele cu valoarea declarată sub 150 de euro. Totuși, Cristian Păun respinge categoric această abordare, pe care o consideră falimentară pe termen lung: 

„Ele doar încarcă prețurile cu niște costuri aberante și nu fac decât să ne sărăcească, să ne scadă puterea de cumpărare și bunăstarea. Pe măsură ce lumea devine tot mai protecționistă, bunăstarea scade. Taxele sunt incluse în preț, iar economia a demonstrat de multă vreme că este păgubos să te izolezi și să încerci să produci totul în propria țară. (...) Tot ceea ce se întâmplă astăzi cu protecționismul încalcă legi economice de bază și, în final, ni se va întoarce împotrivă. Taxele vamale protejează industrii necompetitive, care vor continua să vândă prost și scump.”