De câte salarii medii este nevoie pentru achiziția unui apartament în București

0
Publicat:

Indicele de accesibilitate al achiziționării unei noi locuințe în București calculat de către SVN Romania a înregistrat o depreciere de 1,5% în ultimul an, 2022 putând aduce un nou record pe piață.

Astfel, peste 52.000 de locuințe au fost vândute în București și împrejurimi în primele zece luni din acest an, cu 9,16% mai mult comparativ cu rezultatul din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. 2021 a fost de altfel cel mai bun an din istoria modernă a pieței rezidențiale din România, cu o creștere de 37% a numărului de locuințe vândute în Capitală și împrejurimi față de 2020, care la rândul său s-a încheiat cu o creștere de 5,3% față de 2019.

Concomitent, peste 27.000 de noi locuințe se aflau la începutul acestui an în construcție în București și zonele limitrofe potrivit datelor SVN Romania, acesta fiind cel mai mare număr din istoria recentă, anul curent putând să aducă astfel un nou record de livrări în cea mai mare piață rezidențială regională din țară. Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică arată că în primele șase luni din 2022 au fost finalizate cu 14,7% mai multe locuințe în regiune față de perioada similară din 2021.

2022 a fost un nou an foarte bun pentru piața de profil, în ciuda contextului general nefavorabil, a creșterii constante a ratei inflației și a dobânzilor bancare și a estimărilor constant negative. 2023 ar urma să aducă, cel mai probabil, o reducere a numărului de locuințe noi care se vor finaliza în București și împrejurimi și implicit mai puține tranzacții, ținând cont și că baza de raportare este reprezentată de recorduri absolute. Cumulat, ultimii trei ani au adus o creștere cumulată de peste 53% a numărului de locuințe vândute iar rezultatul din 2023 trebuie analizat în acest context”, a comentat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Rezultatele din 2022 au fost obținute într-un context în care accesibilitatea cumpărării unei noi locuințe s-a menținut la un nivel satisfăcător potrivit indicelui de profil calculat de către SVN Romania pe baza prețurilor medii și a statisticilor referitoare la salariul mediu la nivel național.

Astfel, în luna septembrie a acestui an erau necesare 103,8 salarii medii (8,6 ani) la nivel național pentru a cumpăra un apartament nou cu două camere (50 de metri pătrați utili) în București, comparativ cu 102,3 salarii medii (sau 8,5 ani) în septembrie 2021, marcând o depreciere de 1,5% în ultimele 12 luni marcate un context extrem de nefavorabil.

Pentru ultimele 12 luni a fost luată în calcul o majorare de preț de aproximativ 16% pe segmentul nou, o creștere salarială de 13,8% la nivel național, în timp ce cursul de schimb leu-euro s-a menținut stabil. Valoarea actuală a indicelui SVN este de aproape patru ori mai mică comparativ cu vârful înregistrat în 2008, când erau necesare 393 de salarii medii (aproape 33 de ani) pentru a cumpăra același apartament în București. Statisticile oficiale mai arată că peste 50% dintre tranzacțiile din regiune sunt realizate exclusiv din surse proprii, fără a apela la o finanțare bancară.

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piața de consultanță imobiliară din România și liderul detașat al segmentului rezidențial. Compania are și trei birouri regionale, în Brașov, Cluj – Napoca și Covasna și este consultantul și agentul a peste 15 proiecte rezidențiale amplasate în București și în țară. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate