De când se aplică, ce prevede Legea consumatorului vulnerabil şi câţi bani pot primi românii ca ajutor de încălzire sau pentru plata facturilor la energie
0Legea privind consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Prevederile sale ar urma să se aplice de la 1 noiembrie.
Potrivit legii, măsurile de protecţie socială financiare constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale şi sunt:
a) ajutor pentru încălzirea locuinţei;
b) ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
c) ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic , necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
d) ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie.
De asemenea, legea prevede ”măsuri de protecţie socială non-financiare” care constau în facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale.
Anterior, Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au avizat favorabil Legea consumatorului vulnerabil.
Proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost depus la Senat în 30 martie, fiind adoptat la 17 mai, pentru ca la 19 mai să fie înregistrat la Cameră, unde câteva comisii şi-au dat avizul.
Raportul, care intra în sarcina comisiilor de politică economică, de industrii şi de muncă, nu a fost elaborat decât marţi.
Potrivit proiectului de lege, „consumator vulnerabil de energie, denumit, în continuare consumator vulnerabil – persoană singură/familie, care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.
Ajutoare pentru încălzire
Ajutorul se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.
Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de:
a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 160 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Cuantumul ajutorului pentru încălzire se scade din factura care atestă contravaloarea consumului, lunar, de către furnizori şi nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat. lunar, de către furnizori, şi nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat.
Pentru energia termică valoarea de referinţă a ajutorului pentru încălzire se stabileşte, lunar, în limita consumului mediu şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei .
Cuantumul ajutorului pentru încălzire se scade din factura ce atestă contravaloarea consumului, lunar, de către furnizori şi nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat.
Pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 10 lei atunci se acordă 10 lei.
Dacă din calculul ajutorului pentru încălzire potrivit alin.(1) rezultă fracţiuni în bani, cuantumul se rotunjeşte la leu în favoarea beneficiarului
În situaţia în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în acelaşi spaţiu locativ, ajutorul pentru încălzire se acordă în numele titularului contractului/convenţiei individuale încheiat cu furnizorul.
În cazul asociaţiilor de proprietari/locatari, furnizorii de energie termică în sistem centralizat transmit lunar factura reprezentând consumul general de energie termică la nivel de asociaţie, precum şi suma totală a ajutoarelor efective calculate în termen de maximum două zile de la realizarea calculului.
Suplimentul pentru energie
Familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea prevăzută la art.7 alin.(2) - 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure - beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcusul anului, şi se plăteşte astfel:
a) furnizorului, dar nu mai mult decât consumul facturat, în cazul suplimentului prevăzut la lit.a)-c);
b) direct titularului, în cazul suplimentului prevăzut la lit.d)
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat.
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 50 lei/lună.
Pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure depun la primăria în a cărei rază teritorială au locuinţa, o cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind, după caz, componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.
În situaţia în care se solicită şi ajutorul pentru încălzire se va depune o singură cerere şi declaraţie pe propria răspundere.