Dancă, despre efectele taxei pe lăcomie: Investitorii sunt îndemnaţi să vândă tot şi să plece din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că unele bănci şi fonduri de investiţii le transmit clienţilor din România să vândă tot, având în vedere instabilitatea economică şi haosul legislativ. „Însă, «Gogomanul şi Tăntălăul» care gestionează finanţele publice, nu sunt în stare să vină cu o propunere de buget”, a mai spus Ionel Dancă.

În plus, Dancă spune că agenţiile de rating au schimbat deja perspectivele de evaluare a companiilor financiar - bancare din România de la ”Stabil” la ”Negativ”. ”Măsurile incendiare pentru economie, luate de cocktailul Teodorovici – Vâlcov, riscă să ducă la prăbuşirea economiei româneşti”, spune Dancă, afirmând că este nevoie urgent de abrogarea prevederilor din Ordonanţa 114/2018.

”Unele bănci şi fonduri de investiţii transmit clienţilor lor din România recomandarea care trezeşte pe orice investitor în miezul nopţii: ”SELL”. Adică, vinde tot ce ai! Cocktailul Teodorovici - Vâlcov de măsuri incendiare pentru economie din OUG 114/2018 provoacă reacţii negative în lanţ din partea pieţelor financiare şi riscă să ducă la prăbuşirea economiei româneşti”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, ”ca urmare a măsurilor adoptate peste noapte, la sfârşitul anulul trecut, fără niciun studiu de impact sau o dezbatere publică, agenţiile internaţionale de rating deja au schimbat perspectivele de evaluare ale companiilor financiar - bancare din România de la Stabil la Negativ”.

”Însă, evaluarea agenţiilor de rating nu este decât rezutatul percepţiei negative a investitorilor privind economia românească care se manifestă încă de la începutul anului. Într-un climat de instabilitate economică şi haos legislativ, prima recomandare a băncilor de investiţii pentru clienţii lor este să-şi lichideze deţinerile în moneda locală. Iar asta se observă de câteva zile în evoluţia cursului de schimb care a dus la o devalorizare accentuată a leului”, mai spune Ionel Dancă.

Acesta susţne că, ”pentru a opri o deterioare ireversibilă a perspectivelor economice”, este nevoie urgent de abrogarea prevederilor din Ordonanţa 114/2018 şi de prezentarea unui buget de stat cu cifre reale.

”Însă, «Gogomanul şi Tăntălăul» care gestionează finanţele publice, chiar cu toate «cifrele pe masă» (referire la fotografia publicată de Liviu Dragnea- n.r) nu sunt în stare nici la sfârşitul primei luni a anului să vină cu o propunere de buget pentru anul în curs şi nu-şi dau seama că în aceste condiţii viitorul nu «arată bine» deloc”, a mai spus Ionel Dancă.

Ordonanţa de urgenţă 114/2018 a fost adoptată de Guvern în 21 decembrie, iar măsurile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Liderul PSD Liviu Dragnea a postat vineri pe Facebook o fotografie în care apare alături de preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, de consilierul premierului, Darius Vâlcov, de miniştrii Finanţelor şi Economiei, Eugen Teodorovici şi Nicolae Bădălău, imaginea fiind însoţită de un comentariu care sugerează că lucrează la proiectul bugetului de stat pe 2019.

"Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine!", a scris Dragnea pe Facebook.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, în 12 ianuarie, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că, atunci când Parlamentul va veni din vacanţă, va găsi proiectul de buget pe acest an pe masă.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry