Cutremurele din Gorj: 139 de dosare de daună au fost deja deschise de PAID

0
Publicat:

139 dosare de daună au fost deja deschise în urma cutremurelor din Gorj, produse în zilele de 13 și 14 februarie, a informat Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

139 dosare de daună au fost deja deschise în urma cutremurelor din Gorj

Până la data de 17.02.2023 s-au deschis 139 dosare de daună în urma cutremurelor din Gorj, produse în zilele de 13 şi 14 februarie. Pentru a fi notificaţi cu privire la actualizările pe care le publicăm, vă încurajăm să daţi follow paginilor noastre de socializare. Totodată, nu uitaţi să verificaţi valabilitatea poliţei PAD, accesând Butonul albastru din pagina oficială de website paidromania”, anunţă PAID.

Cele mai multe dosare, 76, au fost depuse în Gorj, 16 în Hunedoara, 8 în Caraş Severin. Au fost depuse dosare şi în Alba, Arad, Argeş, Bihor, Cluj, Dolj, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vîlcea,

PAID a anunţat jcă sute de locuinţe au fost afectate în urma cutremurelor produse în Gorj, în zilele de 13 şi 14 februarie.

Activitatea seismică din Gorj va continua cel puțin o lună

Activitatea seismică din judeţul Gorj este în continuare intensă, se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal şi va continua timp de aproximativ o lună, precizează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremurul produs vineri la ora 11:11, de magnitudine 4,3, a reprezentat cea mai puternică replică de până acum a seismului de 5,7 pe scara Richter din data de 14 februarie.

"Din momentul producerii cutremurului cu magnitudine de 5,7 pe scara Richter (ML), din data de 14 februarie 2023, până la data comunicatului (vineri, n.r.), au avut loc 3 replici semnificative cu magnitudine mai mare de 4 ML, respectiv: 4,1 ML, în data de 14 februarie 2023, ora 17:24:29, la adâncimea de 3,6 km; 4,2 ML în data de 16 februarie 2023, ora 03:07:06, la adâncimea de 10,8 km; 4,3 ML, în data de 17 februarie 2023, ora 11:11:41, la adâncimea de 8,7 km. Cutremurul de astăzi a reprezentat cea mai puternică replică de până acum a seismului de 5,7 ML, având intensitatea macroseismică epicentrală IV pe scara Mercalli. Acesta a fost urmat de o altă replică cu magnitudinea de 3.1 ML, la ora 14:43:29, produs la adâncimea de 13,1 km", se arată într-un comunicat al INCDFP.

Potrivit sursei citate, în continuare se înregistrează activitate seismică asociată celor două cutremure majore din zilele de 13 şi 14 februarie, localizându-se, până în prezent, aproximativ 540 de replici.

"Menţionăm că nu toate aceste seisme sunt simţite de către populaţie, însă în funcţie de magnitudinea şi adâncimea producerii acestora pot fi resimţite, în special, în zona epicentrală. Activitatea seismică din zonă este în continuare intensă şi se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal. Aceasta va continua timp de aproximativ o lună, ne aşteptăm să se observe o scădere a frecvenţei şi a magnitudinii replicilor, dar nu excludem şi posibile replici mai puternice", se precizează în comunicatul citat.

Toate noile echipamente instalate zilele precedente în zona epicentrală, în localităţile Leleşti, Runcu, Peştişani şi Bâltişoara, din judeţul Gorj, sunt operaţionale, înregistrând permanent mişcarea solului, iar datele sunt trimise în timp real, pentru analiză şi procesare către Centrul Naţional de Date al INCDFP.

"Prin instalarea acestei aparaturi, cresc capabilităţile de detectare a seismelor de magnitudine mică/foarte mică (microcutremure), care acum pot fi localizate cu mai multă precizie. Monitorizăm în continuare atent desfăşurarea evenimentelor din zonă şi vom reveni cu informaţii noi când sunt disponibile", se mai arată în documentul publicat de institutul de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă