Curs valutar BNR. Francul elveţian a explodat, liberalii cer explicaţii de la BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curs BNR. Francul elveţian provoacă o unde de şoc pe piaţa europeană

Curs valutar BNR arată de ieri un franc elveţian care a crescut cu aproape 30%. Ieri, mai multe bănci din România au afişat un curs valutar în care francul a trecut de 5 lei.

Curs valutar BNR. 150.000 de români, care au credite în franci elveţieni, s-au trezit peste noapte că au rate la bănci cu mult mai mari.

Liberalii spun că această furtună de pe piaţa valutară ar putea arunca în stradă cei mai vulnerabili debitori. Prim-vicepreşedintele PNL, ndreea Paul, cere audierea conducerii Băncii Naţionale la Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor. 

„La o rată de 100 de franci elveţieni, de pildă, românul se vede nevoit să scoată din buzunar cu aproape 60 de lei mai mult de pe o zi pe alta, echivalentul a 60 de pâini sau a peste 11 litri de benzină, în urma unei mişcări pur artificiale a cursului de schimb”, declară Andreea Paul. 

Aceasta mai spune că se „impune un răspuns urgent” din partea reprezentanţilor BNR şi are deja un set întrebări pe care urmează să le adreseze: 

„1. La ce sumă se ridică valoarea totală a creditelor în franci elveţieni ale populaţiei?

2. Care este valoarea restanţelor pentru creditele în franci elveţieni şi cât reprezintă aceasta din valoarea totală a creditelor neperformante?

3. Care sunt modalităţile luate în calcul de BNR pentru a-i proteja pe debitorii români care au credite în franci elveţieni de mişcările artificiale şi brutale ale cursului?”.

Curs valutar BNR. Francul elveţian şi efectul oalei sub presiune

Deocamdată, singura reacţie din partea BNR a fost cea a purtătorului de cuvânt, Dan Suciu, care a spus că băncile din România au afişat cotaţii mult mai mari la vânzarea de franci decât la cumpărare pentru că nu vor să facă tranzacţii până se calmează piaţa. 

„A fost o răbufnire, s-a creat acel efect al unei oale sub presiune. Acum s-a ridicat capacul, a ieşit aburul, acum doar fierbe”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR, pentru televiziunea de ştiri Digi24.

Creşterea francului a provocat un şoc puternic pe piaţa europeană. Investitorii din Europa au început să cumpere aur sau obligaţiune de stat germane. De asemenea, trebuie precizat şi că atât moneda poloneză, cât şi cea maghiară, s-au depriciat cu un procent în jurul a 15%. 

Analiştii economici de peste Ocean cred că dacă francul elveţian va deveni mai puternic, e posibil să afecteze şi exportatorii americani. 

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci