Cum se vor înapoia contribuţiile încasate ilegal de la pensionari: 600 lei în 16 tranşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a negociat cu FMI ca banii reţinuţi ilegal pensionarilor drept contribuţii de asigurări sociale de sănătate să le fie restituiţi în 16 tranşe, corespunzător celor 16 luni anterioare, din perioada 2011-aprilie 2012.

În aceste luni, pensionarii au fost obligaţi să verse la buget aceste sume. În total, un pensionar poate să recupereze cel mult 650 lei.

"Varianta discutată cu Fondul Monetar Internaţional este ca aceşti bani să nu fie restituiţi cu totul deodată, ci corespunzător perioadei în care au fost achitaţi, respectiv în 16 tranşe", au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

În baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate în 2010, persoanelor cu pensii de peste 740 de lei li s-a reţinut, de la 1 ianuarie 2011, o cotă de 5,5% drept contribuţii de sănătate.

În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii în care solicitau returnarea contribuţiei, însă instituţiile le-au refuzat cererile.

O decizie a Curţii Constituţionale a arătat că măsura reţinerii CASS se aplică numai veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că va propune în prima şedinţă a Guvernului, programată pentru marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”