Cum a reușit Germania să-și sporească importurile de petrol rusesc în ciuda sancțiunilor

0
Publicat:

În ciuda sancțiunilor europene impuse importurilor de petrol rusesc sau altor produse energetice, reguli cărora toate statele europene se supun, Germania a găsit o „portiță”.

Germania a găsit modalitatea de a se eschiva de la aplicarea embargoului de produse petroliere

Importurile germane de produse petroliere provenite din India s-au multiplicat de 12 ori în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, în condiţiile în care ţara asiatică cumpără şi procesează ţiţei rusesc vizat de sancţiunile europene, transmite AFP.

Potrivit cifrelor oficiale publicate marţi de Institutul federal de statistică (Destatis), dacă în perioada ianuarie - iulie 2022 achiziţiile Germaniei de produse petroliere din India s-au cifrat la doar 37 milioane de euro, în primele şapte luni ale acestui an au explodat, ajungând la 451 milioane de euro, adică o creştere de 1.127,4%.

Pentru a explica această creştere explozivă, Destatis precizează că "India a importat mari cantităţi de petrol brut din Rusia, de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, şi exportă către companiile germane păcură, produsă din petrol brut".

"Este foarte plauzibil ca Germania şi alte ţări europene să achiziţioneze în mod indirect petrol rusesc", în această manieră, a confirmat pentru AFP George Zachman, expert pe energie la centrul de reflexie Bruegel.

Înainte de invadarea Ucrainei, Germania importa o treime din necesarul său de petrol din Rusia, cu o valoare de peste 1,2 miliarde de euro pe lună. Însă, la începutul acestui an, Uniunea Europeană a introdus un embargou cu privire la importurile de petrol rusesc, ca reacţie la invadarea Ucrainei de către armata rusă.

Importuri indirecte

În pofida embargoului, Moscova a reuşit să îşi redirecţioneze exporturile de hidrocarburi spre alte ţări, în frunte cu China, India şi Turcia, care la rândul lor revând europenilor produsele petroliere rafinate.

"Dacă motorină sau benzină intră în Europa venind din India şi sunt produse din petrol rusesc, aceasta este cu siguranţă o ocolire a sancţiunilor şi trebuie luate măsuri", a cerut recent şeful diplomaţiei europene, Josep Borell.

Potrivit unei anchete a jurnaliştilor de la săptămânalul german Der Spiegel, plafonarea preţurilor, o altă măsură adoptată de occidentali împotriva petrolului rusesc, şi-a demonstrat de asemenea limitele. Pus la punct de puterile din G7 şi intrat în vigoare în luna decembrie 2022, mecanismul interzice companiilor cu sediul în ţările participante să furnizeze servicii pentru transportul de ţiţei brut rusesc care este vândut la un preţ mai mare de 60 de euro pe baril.

Ori, "transportatorii şi asiguratorii nu trebuie să primească o atestare din partea clienţilor lor şi nu este clar dacă autorităţile din ţările din G7 verifică aceste atestări", susţin jurnaliştii de la Der Spiegel. Rezultatul, "în principalele porturi de export ale Rusiei, preţul barilului de petrol a depăşit în mod clar limita prevăzută de 60 de dolari", afirmă săptămânalul german, care citează un studiu realizat de institutul economic ucrainean KSE.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului