Cum a crescut industria mobilei: România a ajuns importator de buşteni, după ce ani la rând a fost exportator net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a ajuns din exportator de buşteni, importator, în condiţiile în care, în primele cinci luni din 2016 valoarea importurilor de buşteni a fost de 52 milioane de euro, iar cea a exporturilor de 5,8 milioane de euro, a declarat Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), la deschiderea celei de-a 25-a ediţii a târgului internaţional de mobilă BIFE-SIM.

„Este foarte bine că avem o creştere a importurilor la material lemnos brut şi că scade exportul. În afara exportului de mobilă care a crescut cu peste 10%, importul de material lemnos, de buşteni şi cherestea, a scăzut foarte mult în primele cinci luni ale anului 2016“, a spus şefa APMR.

Cum s-a ajuns aici

„În România, avem posibilităţi de prelucrare. Pentru că a fost lipsă de lemn, pentru că s-a exploatat mult mai puţin în această perioadă, firmele au fost nevoite să apeleze la importuri. Inclusiv importul de cherestea a crescut în această perioadă. Cu toate acestea, exportul de cherestea al României este mai mare decât importul“, a mai precizat Aurica Sereny.

Aceasta a precizat că în România există firme care au capacităţi mari pentru export de cherestea.

„Suntem unul dintre sectoarele profitabile ale României. Exporturile au ajuns la peste două miliarde de euro, importurile la 500 de milioane de euro. Soldul favorabil import/export este de peste 1,5 miliarde de euro în 2015.
Iar la nivelul întregului sector al industriei mobilei, anul trecut s-a înregistrat un export cu 8,4% mai mare, creşterea însumând 159 de milioane de euro“, a spus Aurica Sereny.

Occidentul apreciază mobila românească

În topul ţărilor în care firmele din România exportă mobilă, pe primul loc este Germania, urmată de Franţa, Italia, Austria, Spania, Marea Britanie.

În ceea ce priveşte importurile de mobilă din China, preşedintele APMR consideră că este îmbucurător că acestea nu au mai crescut în ultima perioadă.

„În ultima perioadă au crescut importurile din Polonia, de unde vine mobilier ieftin şi se adresează în general populaţiei cu venituri mici.
Firmele româneşti, pentru a obţine un venit cât mai mare, se adresează în general persoanelor cu venituri medii sau peste medii. Importăm destul de mult mobilier din Polonia, din Turcia, dar dacă luăm preţul per tonă la exportul şi importul de mobilă, acesta este favorabil României. Majoritatea mobilierului care se importă este din plăci“, a mai spus Aurica Sereny.

Daraban (CCIR): Trebuie să recuperăm pieţele de export pierdute

România trebuie să recupereze pieţele de export pe care le-a avut cândva, iar industria mobilei a fost probabil unul dintre sectoarele cele mai afectate de pierderea acestor pieţe tradiţionale, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la deschiderea BIFE-SIM 2016.

„Când mă uit la cum arată exportul României, către cine este orientat, observ că doar 15% pleacă în afara UE şi a ţărilor din Europa non UE. Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri. Am călcat deja pedala acestei diplomaţii economice prin care sper că vom mişca lucrurile într-o direcţie bună“, a spus Mihai Daraban.


La BIFE SIM 2016, 13 firme din 100 sunt străine

Şeful CCIR a subliniat că „participarea internaţională este numeroasă la ediţia din acest an a Târgului BIFE SIM, gradul de internaţionalizare fiind de 13%, ceea ce demonstrează că piaţa românească de mobilă este în continuare atractivă atât din punct de vedere al exporturilor, cât şi al interesului crescut pentru importuri“.

La BIFE-SIM 2016 expun, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, companii din Polonia, Turcia, Bulgaria, Italia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Germania şi Serbia.

„Faptul că suntem la cea de a 25-a ediţie a BIFE-SIM constituie garanţia că industria de mobilă din România este un sector important al economiei.
Avem peste 4.000 de producători de mobilă în România cu peste 67.000 de salariaţi, dar şi o balanţă pozitivă a exportului anul trecut, de 1,5 miliarde de euro“, a spus Călin Istrăţoiu, director în cadrul Ministerului Economiei.

Târgul este organizat de Romexpo, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi sunt aşteptaţi la ediţia de anul acesta peste 22.000 de vizitatori, specialişti şi public larg.

BIFE-SIM poate fi vizitat, la Romexpo, de miercuri până sâmbătă între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică între 10.00 şi 16.00. Preţul unui bilet este de 10 lei, iar copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet